Armata israeliană a anunțat familia că Efrat Katz a fost ucisă după ce un elicopter a deschis focul asupra mașinii teroriștilor care o răpiseră

Armata israeliană a anunțat familia că Efrat Katz a fost ucisă după ce un elicopter a deschis focul asupra mașinii teroriștilor care o răpiseră

O comisie de anchetă a armatei israeliene (IDF) a stabilit că Efrat Katz, 68 de ani, „a fost, probabil, ucisă după ce un elicopter de luptă al forțelor aeriene a deschis focul asupra mașinii în timp se afla împreună cu teroriștii Hamas care au răpit-o din kibuțul Nir Oz pe 7 octombrie, transmit Canal 12 și The Times of Israel. Concluziile investigației au fost prezentate, vineri, 5 aprilie, familiei.

Potrivit anchetei, pe fondul bătăliilor care au avut loc în sudul Israelului pe 7 octombrie, ziua în care Hamas a declanșat atacul-surpriză din Israel, un elicopter al Forțelor Aeriene Israeliene (IAF) a deschis focul asupra unei mașini în care se aflau mai mulți teroriști.

Ulterior a fost dezvăluit, pe baza martorilor oculari și a imaginilor camerelor de supraveghere, că în vehicul se aflau ostatici israelieni.

„În urma împușcăturilor, cei mai mulți teroriști din vehicul au fost uciși, dar și regretata Efrat Katz”, a menționat IDF.

Considerată o „victimă colaterală”

IDF a precizat că ancheta a constatat că sistemele de supraveghere ale armatei nu puteau distinge ostaticii israelieni de teroriștii Hamas din vehiculele în mișcare.

Șeful IAF, general-maior Tomer Bar, spune că „nu a găsit nicio vină în operațiunea echipajului elicopterului, care a acționat cu respectarea ordinelor într-o realitate complexă de război”.

Trupul lui Katz a fost mai târziu recuperat, iar ea a fost înmormântată, pe 25 octombrie, în kibuțul Revadim.

Gadi Mozes, 80 de ani, partenerul israeliencei, este încă ostatic al organizației islamiste. Fiica ei, Doron Katz-Asher, a fost eliberată în cadrul unui schimb de ostatici pentru prizonieri palestinieni, după 49 de zile în captivitate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *