Arme nucleare în Polonia. Deranj la Kremlin

RMAG news

Preşedintele Poloniei Andrzej Duda a declarat luni că Polonia este gata să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său, dacă NATO, din care Polonia face parte, decide să îşi întărească flancul estic, în perspectiva desfăşurării de către Rusia de noi arme în exclava sa Kaliningrad şi în Republica Belarus vecină.

Liderul polonez, care se află în prezent în Canada după o vizită în SUA unde a avut o întrevedere inclusiv cu fostul preşedinte Donald Trump şi s-a deplasat la sediul ONU, a adăugat că problema unei potenţiale desfăşurări de arme nucleare în Polonia face deja „de o perioadă de timp” obiectul unor discuţii între Polonia şi SUA.

Reacţia Rusiei

Kremlinul a transmis luni că Rusia va lua măsuri pentru a-şi „garanta” securitatea, dacă Polonia va găzdui arme nucleare pe teritoriul său, relatează AFP.

„Militarii vor analiza bine situaţia şi, în toate cazurile, vor lua toate măsurile de retorsiune necesare pentru a ne garanta securitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În vara lui 2023, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că a transferat în Belarus primele arme nucleare.

The post Arme nucleare în Polonia. Deranj la Kremlin appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *