Arnold Schwarzenegger a vândut la licitație ceasul de lux pentru care a fost reținut pe aeroportul din Munchen: „O investigație incompetentă”

Arnold Schwarzenegger a vândut la licitație ceasul de lux pentru care a fost reținut pe aeroportul din Munchen: „O investigație incompetentă”

Starul francizei „Terminatorul” a vândut, joi, la licitaţie, pentru 270.000 de euro, ceasul de lux pe care uitase să îl declare când a aterizat la Munchen, în Germania, la o zi după incident, scrie Le Figaro, potrivit News.ro. Schwarzenegger a fost reținut câteva ore pe aeroport.

Prețul de start pentru ceasul pe care Schwarzenegger îl deţine a fost de 50.000 de euro, iar veniturile obţinute în urma acesteia vor fi donate pentru combaterea schimbărilor climatice.

„Un final fericit pentru aventura vamală a lui Arnold Schwarzenegger”, a scris vineri, într-un comunicat de presă, Schwarzenegger Climate Initiative. Organizaţia de protecţie a mediului va primi fondurile strânse în timpul serii organizate în luxoasa staţiune de schi austriacă Kitzbühel.

Pe scenă, spre amuzamentul celor 160 de invitaţi aleşi de el, printre care şi trimisul american pentru climă John Kerry, starul hollywoodian a făcut spectacol, făcând glume pe seama incidentului de la Munchen.

„A fost o experienţă nebună”, a declarat el, potrivit unei înregistrări video publicate de site-ul TMZ.

Miercuri, actorul de origine austriacă a fost reţinut de vameşii de la aeroportul din Munchen la sosirea sa în Germania. Personalul vamal l-a acuzat că nu a declarat ceasul. După aproximativ trei ore, actorul a reuşit să îşi continue călătoria şi i s-a permis, de asemenea, să includă ceasul în licitaţie.

Schwarzenegger a fost de acord la Munchen să plătească taxe vamale pentru ceasul personal, scrie agenţia dpa.

El a cooperat în permanenţă, „chiar dacă a fost o investigaţie incompetentă, o comedie totală de erori, dar una care ar fi determinat un film poliţist foarte amuzant”, potrivit Schwarzenegger Climate Initiative.

De asemenea, actorul voia să participe la cursa de schi Hahnenkamm din satul Kitzbühel din Alpii austrieci.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *