Imagini noi ale unei nebuloase îndepărtate au dezvăluit ceea ce pare a fi o mână gigantică formată din praf și gaz, întinzându-se prin spațiu.
Această priveliște înfricoșătoare a fost observată la aproximativ 1.300 de ani lumină distanță de sistemul nostru solar, în constelația Puppis, și arată cum mâna pare să se întindă către galaxia spirală ESO 257-19 (PGC 21338).
Ce este, de fapt, „mâna fantomatică”
Structura prăfoasă, numită CG 4, este, de fapt, un obiect numit globul cometar, conform unei declarații a cercetătorilor de la NSF NOIRLab (Laboratorul Național de Cercetare în Astronomie Optic-Infraroșie al Fundației Naționale pentru Știință din SUA), și nu se află nicăieri în apropierea galaxiei din imagine, care s-a aliniat cu „mâna” în mod întâmplător.
Globurile cometare sunt un grup mai larg de obiecte spațiale numite globule Bok, nebuloze mici și întunecate formate din nori de gaz dens și praf. Acestea sunt zone în care stelele se formează adesea în spațiu, fiind compuse în principal din hidrogen, oxizi de carbon și heliu, și au tendința de a avea o masă între 2 și 50 de ori mai mare decât a soarelui nostru.
Cum s-a format
CG 4, împreună cu alte 31 de globule cometare, se află în ceea ce se numește Nebuloasa Gum, în centrul căreia se află resturile Supernovei Vela și Pulsarul Vela. Deoarece cozile tuturor globulelor cometare sunt îndreptate departe de aceste obiecte energetice, supernova sau vânturile stelare ale pulsarului ar fi putut forma globulele în forma lor unică.
Această imagine a lui CG 4 a fost facută de Camera de Energie Întunecată (DECam), fabricată de Departamentul de Energie și montată pe Telescopul Victor M. Blanco de 4 metri al Fundației Naționale pentru Știință din SUA, la Observatorul Inter-American Cerro Tololo (CTIO), care a fost suficient de puternică pentru a detecta o strălucire slabă de gaz de hidrogen roșu în capul și pe marginea globului. Această lumină este produsă doar atunci când gazul de hidrogen este încălzit suficient, indicând prezența unor stele mari și fierbinți în nori.
Astronomii cred că CG 4 conține suficient gaz pentru a naște mai multe stele de dimensiunea soarelui nostru, deși radiația emisă de aceste stele tinere erodează încet capul globului.
