Au început lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare din Capitală – De unde vin banii și ce termen de execuție au lucrările

Au început lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare din Capitală – De unde vin banii și ce termen de execuție au lucrările

„Începem azi, în teren, marile lucrări de termofficare. Este contractul pe fonduri europene pentru reabilitarea a 210 km de rețea. Este o lucrare cu o valoare totală de 360 milioane de euro din care fonduri europene și contribuția statului – 260 milioane euro – restul fiind contribuția municipalității.

Am încheiat contractul pentru toți cei 210 km, cu 5 firme, în noiembrie 2022, cei 210 km sunt împărțiți în 5 loturi mari, care la rândul lor sunt împărțite în 25 de loturi mai mici, care au dimensiuni între 2-3 km și 10-12 km.

Compania Termoenergetica a studiat care din aceste 25 de loturi sunt mai importante și necesită să fie reabilitate mai repede și a selectat 12 care au o lungime totală de 90 km și pentru aceste 12 loturi intenția este să le terminăm până la final de 2024. Pentru moment s-au semnat ordinele de începere pentru două loturi din cele 12.

Acesta este al doilea și începând de săptămâna viitoare cam pentru două pe săptămână vor fi emise autorizații de construire și apoi ordine de începere la încă două săptămâni”, a explicat Nicușor Dan, marți, în conferința de presă susținută la începerea lucrărilor.

Lotul la care au început marți lucrările are 6 km, din care 4 rețea magistrală, iar restul racorduri, termenul de realizare a lucrărilor este de 12 luni, iar valoarea contractului – 30 milioane lei.

Întrebat dacă va termina măcar unul din cele 12 loturi anul acesta, ca să nu piardă banii europeni, Nicușor Dan a răspuns:„Sunt 100% ca se va finaliza până la finalul anului un lot de 2 km din zona de Vest, ca să nu se piardă finanțarea europeană”.

Întrebat de ce a durat doi ani și jumătate de la semnarea contractului de finanțare până la începerea lucrărilor, primarul a spus că este bine că suntem azi aici.

„Pentru că am început pe fonduri municipale alte 7 obiective, am avut două runde de consultări cu constructorii care nu aveau deloc încredere că Primăria va putea vreodată să plătească la timp lucrările, am deblocat mai întâi acele lucrări și după asta am scos la licitație aceste contracte și achiziția publică a durat cum durează, apoi proiectarea, e foarte bine că suntem azi aici”, a arătat Nicușor Dan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *