AUR: O delegație a partidului, condusă de George Simion – la Washington, la Conservative Political Action Conference

AUR: O delegație a partidului, condusă de George Simion – la Washington, la Conservative Political Action Conference

 

 

Potrivit unui comunicat al AUR transmis vineri, reprezentanţii formaţiunii politice au participat la CPAC International Summit şi au avut întâlniri bilaterale cu oficiali ai Partidului Republican din Statele Unite, cu europarlamentari, membri ai grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, precum şi cu parlamentari din mai multe state europene.

De asemenea, reprezentanţii AUR s-au întâlnit cu oficiali ai grupului Americans for Tax Reform şi ai Consiliului Atlantic, o organizaţie non-partizană care are drept obiectiv identificarea de soluţii la provocările globale, iar George Simion a acordat interviuri pentru unele publicaţii, au precizat sursele citate.

“Suntem alături de oameni, suntem naţionalişti şi punem ţara pe primul loc, aşa cum Donald Trump vrea să pună America pe primul loc. Suntem singura forţă politică suveranistă, conservatoare, patriotică din România. Ne opunem celor care vor să ne fure libertatea în România şi în Uniunea Europeană”, a transmis George Simion, potrivit comunicatului AUR.

AUR mai menţionează că în data de 24 februarie la CPAC va fi prezent şi Donald Trump.

Din delegaţia AUR fac parte: preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, deputatul AUR Sorin Muncaciu, europarlamentarul Cristian Terheş, coordonatorul departamentului de relaţii internaţionale al AUR, avocat Georgiana Teodorescu, preşedintele Partidului Republican din România, Marian Cucşa, şi avocatul Gheorghe Piperea, mai arată comunicatul. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *