Avocat în dosarul Ferma Dacilor: Mă aștept la unele rețineri, chiar în cursul zilei! – VIDEO

Avocat în dosarul Ferma Dacilor: Mă aștept la unele rețineri, chiar în cursul zilei! – VIDEO

“Mă aștept la dispunerea în cursul acestei zile a unei măsuri preventive, de genul unei rețineri pe 24 de ore. Depinde doar de procurorul de caz. (…) Eu am intrat în posesia unei filmări, nu sunt specialist. Nu exclud varianta unei mâini criminale, dacă ne gândim la propagarea diferită a focului, pe două dintre laturi. Dacă era vorba de propagare din interior cred că focul se distribuia într-o altă formă. (…) Eu cred și nu exlud varianta unei mâini criminale,”  a afirmat Adrian Georgescu, avocatul fostului primar din Gura Vadului, potrivit Realitatea Plus.

 

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au efectutat, marți dimineață, opt percheziții domiciliare la administratorii firmei Ferma Dacilor și Primăria Gura Vadulu. Aceștia au extins urmărirea penală in rem cu privire la fapte de fals şi abuz în serviciu în dosarul privind incendiul în care 8 oameni au murit.

 

Până în prezent, 6 mandate de aducere au fost puse în aplicare. Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a fost dus la poliție, cu mandat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *