Azil ilegal în Teleorman – 17 persoane în vârstă, cu handicap, găsite într-un imobil

Azil ilegal în Teleorman – 17 persoane în vârstă, cu handicap, găsite într-un imobil

Azil ilegal în Teleorman – 17 persoane în vârstă, cu handicap, au fost găsite într-un imobil. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit că imobilul funcționa sub forma unei pensiuni și găzduia 17 persoane în vârstă și cu handicap. Proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 47 de ani din localitatea Pietroșani, deținea și sediul unei societăți comerciale în imobil, care oferea servicii de cazare și care fusese înființată în septembrie 2022. Autoritățile au constatat că pensiunea funcționa ilegal, fără a avea autorizațiile și înregistrările necesare conform legislației în vigoare.

„La  data de 13 iulie a.c.,  polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Teleorman, Poliției orașului Zimnicea și Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea au descins la un imobil situat în comuna Pietroșani,  județul Teleorman.

În urma verificărilor, în imobilul respectiv, au fost găsite  17 persoane în vârstă și cu handicap, care funcționa sub forma unei pensiuni.

Imobilul aparținea unei femei, de 47 de ani, din localitatea  Pietroșani și în el funcționa sediul unei societăți comerciale, care avea ca obiect servicii de cazare, înființată în septembrie 2022.

Au fost sesizate toate structurile cu atribuții pe linie de verificare și control, pentru efectuarea de verificări conform competenței.

Persoanele găsite în centrul ilegal au fost transportate la unitați medicale, pentru îngrijiri de specialitate, fiind contactate și rudele acestora.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de Exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și evaziune fiscală.

De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, conform HG 301/2012,  în valoare de 12.000 de lei, persoanei juridice”, a transmis IPJ Teleorman.

21 de bătrâni au murit în căminele groazei din Ilfov, doar într-un singur an

Căminele groazei: Doi inspectori au fost reținuți după ce DNA a percheziționat, joi dimineață, sediul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov. Procurorii au descins la un azil din Voluntari, dar și la sediul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Ilfov. Sunt vizați doi funcționari publici, suspectați că l-ar fi ajutat pe managerul Godei să ia bani de la stat. Totodată ies la iveală dezvăluiri uluitoare: 21 de oameni au murit într-unul dintre căminele conduse de acesta într-un singur an.

Citește și: Pensiune transformată în azil, în Târgu Mureș: bătrânii aruncau pe stradă bilete pe care scria “AJUTOR”

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează infracţiuni asimilate celor de corupţie şi de fals, presupus a fi comise de mai mulţi funcţionari publici, în cursul anului 2023, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu vizând controlul modului de funcţionare a unor centre de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi”, se precizează în comunicat. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *