Băiatul cel mare al Gabrielei Firea s-a căsătorit. Imagini de la nuntă, unde Mirela Vaida a întreținut atmosfera

Băiatul cel mare al Gabrielei Firea s-a căsătorit. Imagini de la nuntă, unde Mirela Vaida a întreținut atmosfera

Băiatul cel mare al Gabrielei Firea, Tudor, s-a căsătorit civil și religios cu aleasa inimii lui, Eva, sâmbătă, 7 octombrie. Ceremonia civilă a fost oficiată chiar de primarul Florentin Pandele, tatăl vitreg al mirelui, iar petrecerea a avut loc la un restaurant din centrul Bucureștiului.

Tudor este fiul Gabrielei Firea din căsnicia ei cu Răsvan Firea, care s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani. Ulterior, fosta jurnalistă și-a refăcut viața alături de Florentin Pandele, primarul din Voluntari, alături de care are doi băieți.

Acum, Tudor Firea, în vârstă de 28 de ani, a fost în centrul atenției, căci s-a căsătorit cu Eva. Gabriela Firea a fost cea care a anunțat cu bucurie că băiatul ei a făcut nunta, care a început cu cununia civilă oficiată de Florentin Pandele, apoi cu cununia religioasă, și apoi s-a încheiat cu petrecerea de nuntă, care a avut loc la restaurantul unui hotel de lux din centrul Bucureștiului, de lângă Ateneul Român.

Mesajul Gabrielei Firea pentru nora ei

Pe Facebook, Gabriela Firea a postat mai multe fotografii de la eveniment, dar a avut și un mesaj: „Casă de piatră, Tudor-Ștefan și Eva Emilie! 🤍🙏💍 Toată viața mi-am dorit o fată și acum o am, ca soție a primului meu băiat.

Noi, alături de Nicoline și Matthew Lesley – părinții miresei, dragii nași Cătălina și Gigi, întreaga familie și prietenii iubitori vă dorim să aveți împreună o viață lungă și frumoasă, casa plină de binecuvântări, credință, înțelegere din priviri, iertare rapidă atunci când apar mici discuții. Asta înseamnă dragostea deplina! Cea mai mare bucurie a unei mame este să-și vadă copiii sănătoși, împliniți, la casa lor. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această mare bucurie! 🙏❤️”.

La petrecere au fost prezenți, printre sutele de invitați, și Adrian Năstase, Mitică Dragomir, Anghel Iordănescu, Marcel Pavel și Mirela Vaida. Prezentatoarea de la „Acces Direct”, care e și actriță, dar și cântăreață, a întreținut atmosfera la eveniment.

Mirela Vaida, prezentatoare și cântăreață la nunta fiului Gabrielei Firea

Pe Instagram, Mirela Vaida a postat fotografii de la petrecere, dar a avut și câteva cuvinte pentru Gabriela Firea, cu care are o prietenie de mulți ani. „Am avut bucuria de a participa la unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante evenimente din viață oricărei mame: cununia primului născut!🥂❤️ @gabrielafirea a fost “soacră mare”! 🤗 Eu am participat și am cântat și la botezurile celor doi băieți mai mici ai Gabrielei, așa încât am fost cu atât mai onorată să iau parte la cununia lui Tudor și a Evei, aseară, într-un eveniment super elegant și exclusivist. (…)

Mă bucur pentru Gabriela, pentru că mă leagă de ea o prietenie veche: amândouă suntem moldovence💪, suntem mame de 3 copii, ne leagă carieră în TV, pentru că am fost colege, și, nu în ultimul rând, lumea zice că semănăm: purtăm cărarea și bretonul pe aceeași parte, avem bărbia ascuțită 😉 și.. suntem cele mai mari petrecărețe!🤗 Noi două stăm pe ringul de dans toată noaptea!💃

Felicitări, dragă Gabi, și îți mulțumesc că ai avut, din nou, încredere în mine să îmi dai pe mâna un așa eveniment grandios, pe care l-am prezentat cu tot dragul, și în care am cântat cu multă bucurie, alături de mari artiști ai României! ❤️🎉🥂Felicitări mirilor și Casă de Piatră! Abia așteptăm următoarele evenimente fericite!”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *