Bărbat din Tulcea, arestat după ce a aruncat cu benzină în casă și pe fiul său și i-a dat foc

Bărbat din Tulcea, arestat după ce a aruncat cu benzină în casă și pe fiul său și i-a dat foc

Băut, bărbatul în vârstă de 50 de ani din localitatea Frecăței, județul Tulcea, a aruncat în mod intenționat cu benzină în holul casei dar şi asupra fiului său de 24 de ani, după care a aprins substanța inflamabilă provocându-i tânărului arsuri pe circa 20-30% din suprafața corpului, relatează Ziarul de Tulcea.

Inițial, bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a amenințat familia că își dă foc. Apoi, a aruncat cu benzină în casă şi a aprins substanța inflamabilă. 

„Întrucât benzina  a fost aruncată şi în direcția lui fiului său, articolele de îmbrăcăminte ale acestuia au luat foc, flacăra cuprinzându-i zona pieptului, a gâtului şi a brațelor. Intervenția imediată a mamei a contribuit la stingerea focului care l-a cuprins”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Victima incidentului a fost transportată la Spitalul Județean de Urgenţă Tulcea pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Bărbatul a fost arestat preventiv de Tribunalul Tulcea pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracţiunii de violență în familie, în forma tentativei la infracţiunea de omor calificat comis prin cruzimi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *