BARICADAREA. Familia Koveos, frații greci acuzați de Halep că i-au ruinat cariera, se ascund în Canada. Ce a găsit Gazeta Sporturilor la sediile firmei din Toronto

BARICADAREA. Familia Koveos, frații greci acuzați de Halep că i-au ruinat cariera, se ascund în Canada. Ce a găsit Gazeta Sporturilor la sediile firmei din Toronto

Aliniați „acuzării ITIA”, frații Koveos au fost martori ai acuzării în dosarul Halep, care a zdruncinat sportul mondial, „cel mai mare caz de la Șarapova”, cum a scris The New York Times. Frații Koveos patronează firma Quantum Nutrition, care a produs colagenul Schinoussa, despre care tribunalul sportiv a susținut că a fost contaminat cu Roxadustat. O vizită a lui Costin Ștucan, reporter special al Gazetei Sporturilor, i-a silit întâi să vorbească și apoi să se ascundă. GSP a publicat vineri dimineață al doilea episod al „Investigației canadiene”: Cine sunt cei care au produs suplimentul contaminat care a ruinat-o pe Simona Halep? 

Anonimă în lumea sportului european, perfect necunoscută pentru Halep, familia  Koveos a intrat în viața lui Halep prin intermediul lui Frederic Lefebvre, unul dintre directorii Academiei Mouratoglou. 

Fostul preparator personal al Serenei Williams i-a recomandat pe frații Koveos lui Halep

Lefebvre a fost preparatorul fizic al Serenei Williams, o altă elevă celebră a lui Patrick Mouratoglou. Epoca Serena a propulsat la cer reputația antrenorului Mouratoglou și i-a transformat academia din Franța într-un Eldorado. 

Potrivit documentelor oficiale de la tribunalul londonez unde Halep a fost judecată, ideea de a-i schimba medicația lui Halep i-a aparținut însuși lui Patrick Mouratoglou, care a lucrat în acest sens cu kinetoterapeuta Candice Gohier. 

Gohier l-a întrebat pe „șeful ei științific”, Lefebvre, ce colagen să-i dea lui Halep. Lefebvre i-a spus despre produsele Schinoussa, ale fraților Koveos, din Toronto. Halep a luat trei produse diferite Schinoussa, colagenul a fost contaminat, potrivit tribunalului. De aceea Gazeta Sporturilor s-a deplasat la Toronto.

Ziarul a descoperit trei adrese „oficiale” ale firmei, la două nu există nimic. La una e un spațiu mic, ca un depozit și birouri. Nu există nicio fabrică a firmei. Frații încarcă și descarcă ei înșiși. 

Unul dintre cei doi frați Koveos a spus pentru GSP că lucrează cu mai multe fabrici. După prima zi, când au oferit câteva explicații, la a doua vizită, ei s-au baricadat. 

Ce spune unul dintre puținii oameni ai Simonei care au supraviețuit „epocii Mouratoglou”, ce a descoperit investigația din Gazeta Sporturilor despre rolul jucat de frații Koveos în acest dosar puteți citi aici. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *