Băuturile vegetale, un desfăț pentru papilele gustative, în plin Post. Cum le alegi

Băuturile vegetale, un desfăț pentru papilele gustative, în plin Post. Cum le alegi

Studiile efectuate până în prezent confirmă băutura de soia ca fiind cea mai apropiată de laptele de vacă din punct de vedere al echilibrului nutrițional general și, de asemenea, conține cele mai multe proteine dintre toate alternativele de băuturi vegetale, relatează Click.ro. Cercetătorii au observat, de asemenea, că laptele de soia conține fitonutrienți, cunoscuți sub numele de izoflavone, care s-au dovedit a avea proprietăți de combatere a cancerului. Laptele de soia are de obicei o consistență mai groasă decât alte tipuri de băuturi vegetale, cu o aromă mai puțin dulce, așa că este o alternativă bună pentru gătit mâncăruri sărate.

Rețeta de musaca de post a maicii Cristofora de la Mănăstirea Văleni. „Lăsăm să mai dea câteva clocote și apoi o turnăm peste cartofi”Băutura de ovăz

Este e o opțiune vegetală bună mai ales pentru cei care au alergie la nuci sau soia. Are un conținut important în carbohidrați și scăzut în grăsimi. De asemenea, acest sortiment din ce în ce mai popular conține și cantități mici din mai multe minerale: fosfor, mangan, seleniu, zinc, magneziu. Este recomand pentru deserturi pufoase, dar și pentru sosuri care se îngroașă ușor sau pentru supe cremă sățioase.

Băutura de orez

Este mai subțire și mai revigorantă decât celelalte băuturi vegetale. Unele sortimente sunt îmbogățite cu calciu. Nu are colesterol și conține vitamine din grupul B.  Laptele de orez tinde să aibă, de asemenea, niveluri mai mari de zaharuri naturale, comparativ cu alte băuturi vegetale, ceea ce îl face mai plăcut gustului mai ales pentru persoanele care sunt la primele întâlniri cu variantele vegetale ale laptelui.

Cu ce poți înlocui oul în rețete pentru a obține preparate de post: 6 idei simple și la îndemâna tuturorBăutura de migdale

Reprezintă o alternativă extrem de populară în dieta vegană și nu numai. Acest sortiment conține vitamina E, dar și minerale precum magneziu, fosfor, potasiu și calciu, în cantități mici. Este un aliat în lupta cu kilogramele în plus – o cană de lapte de migdale neîndulcit conține aproximativ 40 de kcalorii, în comparație cu cel de origine animală, care conține, în medie, 146 de kcalorii. Este potrivit pentru cine savurează cafeaua în combinație cu băuturi aromate, precum și pentru prăjituri, adaugând un gust ușor de nuci.

Salata revigorantă de roșii, ideală pentru perioada postului. Rețeta lui Radu Anton RomanBăutura de cocos

Acest sortiment reprezintă o sursă importantă de grăsimi (în general saturate), fiind, deci, și mai caloric decât celelalte tipuri de băuturi vegetale. Dar, integrat într-un meniu general echilibrat, acesta poate să aromatizeze plăcut unele produse de pe masa noastră. Din băutura de cocos nu lipsesc potasiul și magneziul.

Atenție la adaosurile de zahăr!

Alegerea celei mai bune băuturi vegetale depinde de preferințele de gust, de dieta cotidiană, dar și de necesarul fiecăruia de calciu și vitamina B12, nutrienți care nu prea se găsesc în băuturile vegetale. Persoanele care suferă de diabet sau vor să scadă consumul de zahăr trebuie să citească atent eticheta. Corina Dan ne atrage atenția că pe rafturile magazinelor sunt multe variante îndulcite cu diferite cantități de zahăr, pentru un gust mai bun. Așadar, mare atenție la etichetă și la lista de ingrediente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *