Bogdan Ivan: Am stabilit să creăm un program național de drone în România. Avem această mină de aur în mințile geniale ale tinerilor

Bogdan Ivan: Am stabilit să creăm un program național de drone în România. Avem această mină de aur în mințile geniale ale tinerilor

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că a stabilit cu omologii săi de la Economie și Apărare să creeze un program național de drone în România.

 

Bogdan Ivan, despre programul național de drone

 

Ministrul Digitalizării a declarat, miercuri, la Digi 24, că au avut loc discuții informale în acest sens.

„E un proiect pe care l-am discutat oarecum informal până acum. Suntem trei ministere importante în această discuție. Este Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care are acum 45 de institute de cercetare, dintre care trei sunt specializate inclusiv pe cercetare în domeniul dronelor”, a declarat Bogdan Ivan.

„Avem niște tineri remarcabili (…), am văzut drone care au autonomie 24 din 24, am văzut drone care au autonomie de 6 ore totală prin niște motoare electrice, montate turbine, e genial ce se întâmplă acolo, și am stabilit împreună cu domnul Radu Oprea, ministrul Economiei, împreună cu domnul Angel Tîlvar, ministrul Apărării, să creăm un program național de drone în România, pentru că avem această mină de aur în mințile geniale ale tinerilor”, a continuat oficialul.

 

Bgodan Ivan: Putem să producem pentru toată lumea, e o piață mondială

 

Întrebat dacă România va produce drone pentru armată, el a spus: „E mult spus. Noi ne propunem, în primul rând, să vedem unde suntem ca și nivel de cercetare, după care împreună cu Ministerul Economiie, care poate să finanțeze programe de cercetare și de transfer tehnologic către producție, și este evident că ne dorim să producem nu doar pentru România, adică eu cred foarte mult în ceea ce are ca și capacitate astăzi România, putem să producem pentru toată lumea, e normal, e o piață mondială”.

„Ne propunem să avem un program național pentru drone. E foarte important acest aspect. V-am spus, e vorba de un consorțiu format din mai multe entități. Noi, ca și minister, avem cu cine să producem la nivel tehnic și, mai departe, împreună cu Ministerul Economiei, să avem și finanțare pentru transferul tehnologic, și este evident că avem nevoie și de desfacere pentru ele”, a adăugat ministrul Bogdan Ivan.

Întrebat când ar putea fi lansat, social-democratul a răspuns: „E prematur, e prematur să vă spun acum. Suntem în discuții, în întâlniri, nu vreau să avanseze termene pe care nu sunt sigur că le putem ține”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *