Bulgaria renunță la taxa pe gazul rusesc, după ce Ungaria a amenințat că va bloca aderarea Sofiei la Schengen

Bulgaria renunță la taxa pe gazul rusesc, după ce Ungaria a amenințat că va bloca aderarea Sofiei la Schengen

Bulgaria a fost de acord cu o cerere a Ungariei de a elimina o taxă excepţională pe gazul rusesc transportat pe teritoriul său către Ungaria şi Serbia, relatează AFP, citată de Agerpres. Anunțul vine la două zile după ce Ministerul de Externe ungar a avertizat că Budapesta se va opune prin veto aderării Bulgariei la spaţiul Schengen, dacă respectiva taxă rămâne în vigoare.

Luni, 18 decembrie, Parlamentul de la Sofia a votat eliminarea măsurii, care a intrat în vigoare la 13 octombrie.

Taxa este de 20 de leva (10 euro) pe megawatt oră (MWh) de gaz transportat prin gazoductul TurkStream, pentru a diminua veniturile Rusiei în contextul războiului din Ucraina.

Iniţial, măsura era destinată să „reducă profiturile Gazprom”, dar s-a dovedit complicat de implementat, iar gigantul rus nu a plătit niciodată suma datorată.

Budapesta şi Belgradul, dependente de hidrocarburile ruseşti, au denunţat decizia, spunând că este o „măsură ostilă care pune în pericol aprovizionarea cu energie a ambelor ţări”.

Macedonia de Nord a protestat la rândul ei faţă de impunerea acestei taxe de către Bulgaria.

Taxa, eliminată după presiunea Ungariei

Sâmbătă, 16 decembrie, ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto a anunțat că a transmis clar guvernului de la Sofia că Budapesta va bloca prin veto aderarea Bulgariei la Schengen dacă taxa va fi menţinută.

„Dacă ei pun în pericol pentru mult timp securitatea aprovizionării Ungariei cu energie, atunci noi ne vom opune prin veto intrării lor în Schengen”, a transmis Peter Szijjarto.

Cu doar o zi înainte de avertismentul de la Budapesta, Olanda a anunțat că este de acord cu primirea Bulgariei în spațiul Schengen.

În acest context, singura ţară din UE care se mai opune aderării României şi a Bulgariei la spațiul Schengen este Austria, care între timp și-a relaxat poziția.

Viena a lansat ideea de „Air Schengen”, spunând că este pregătită să relaxeze regulile de trafic aerian pentru Bulgaria şi România dacă Bruxellesul consolidează frontierele externe ale UE.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *