Cadou deosebit pentru Vladimir Putin, la aniversarea celor 71 de ani – Ce a primit de la Radicalii Italieni

Cadou deosebit pentru Vladimir Putin, la aniversarea celor 71 de ani – Ce a primit de la Radicalii Italieni

 

Un nou mandat de arestare cu noi rechizitorii a fost cerut pentru Vladimir Putin, chiar de ziua sa, pe 7 octombrie. Solicitarea aparține radicalilor italieni, care au făcut-o în timpul protestului la Curtea Penală Internațională de la Haga.

Radicalii Italieni, împreună cu Partidul ALDE și LYMEC, Eumans și +Europa, BASE Italia și MEAN, Comitetul Ventotene, Volt Holland și JEF (Rotterdam-Den Haag) , au cerut mandatul de arestare pe numele lui Putin în demonstrația din fața sediului CPI.

„Astăzi este o dată importantă. 7 octombrie este ziua de naștere a lui Putin și aniversarea asasinării Annei Politkovskaja, a cărei ucidere a reprezentat un „dar” pentru șefului Kremlinului. Astăzi, singurul cadou posibil de făcut lui Putin sunt noile acuzații pentru el și ceilalți membri ai regimului său.

După agresiunea și invazia pe scară largă a Ucrainei, în urma crimelor din Cecenia, Georgia, Libia și Siria – precum și ocuparea ilegală a Crimeei și războiul „mandatat” în Donbas din 2014 – întregul lanț de comandă al regimului fascist rus trebuie adus în fața judecătii.

Nu doar pentru deportarea copiilor ucraineni, ci pentru fiecare crimă comisă, la Bucea, la Irpin, la Mariupol și la Bahmut, peste tot în Ucraina: 103.000 de infracțiuni au fost deja înregistrate atât de anchetatorii ucraineni, cât și de către CPI. În ziua în care așa-zisele forțe progresiste din Italia demonstrează pentru o „pace” care implică capitularea Ucrainei vom fi la Haga pentru a spune că, așa cum ne învață istoria, nu poate exista Pace fără Justiție”, se arată în declarația-manifest a celor conducerii Radicalilor Italieni, semnată de Igor Boni (președinte), Massimiliano Iervolino (secretar), Giulia Crivellini (trezorier).

Tot în ultima săptămână, o altă țară a interzis accesul președintelui rus. Putin nu va putea ajunge pe teritoriul Armeniei după aderarea țării la Curtea Penală Internațională (CPI). Parlamentul Armeniei a votat pe 3 octombrie aderarea țării la CPI. Decizia de a adera la CPT a fost catalogată de Moscova drept „extrem de ostilă”, mai ales că Armenia era aliatul istoric al Moscovei, având pe teritoriul ei și o bază militară a Rusiei. 

Curtea Penală Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin din cauza evenimentelor din Ucraina.

Oficial. Mandat de ARESTARE pe numele lui PUTIN pentru CRIME de război în Ucraina – Anunțul Curții Penale Internaționale

CPI a emis în luna martie a acestui an un mandat de arestare pe numele președintelui rus, pe care-l acuză de deportarea copiilor ucraineni în Rusia. Mandatul a fost emis după ce președintele rus a dat un decret prin care consfințea deportarea și „răpirea” copiilor ucraineni. Putin a emis un decret prin care se accelera acordarea cetățeniei ruse copiilor ucraineni puși în adopție în Rusia după ce au fost deportați forțat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *