Când se scot florile afară, de fapt? Perioada ideală pentru a le muta pe balcon sau în curte

Când se scot florile afară, de fapt? Perioada ideală pentru a le muta pe balcon sau în curte

Vremea este înşelătoare. Pentru a rezista, plantele au nevoie de cel puţin 5-7 -9 grade Celsius noaptea. Deşi sunt şi plante rezistente, este recomandabil să mai aşteptăm dacă nu avem astfel de temperaturi.

Ficusul, muşcata, yuka  îşi pot găsi cu ușurință locul în balcon

Dacă balconul nu este închis, nu orice floare de apartament îşi poate găsi aici locul de primăvara până toamna. 

Ploile acide sunt un pericol real pentru toate plantele ornamentale, motiv pentru care recomandată este cel puţin o copertină, în cazul în care decideți să le puneți în curte.

Ficusul este una dintre plantele pe care le putem muta dintr-un colţ de cameră într-unul al balconului. De asemenea, și muşcata și yuka suportă bine această mutare. 

O plantă care se acomodează foarte bine la mutări este cactusul.

Cât de important este pământul pentru flori 

În magazine și în florării găsim pământ universal pentru flori, însă trebuie să aveți în vedere faptul că fiecare plantă are propriile nevoi. 

Putem folosi chiar şi pământ de grădină, dacă este de bună calitate. Dacă însă observăm că frunzele s-au decolorat, e semn că ceva îi lipseşte acelei plante. 

Cum se schimbă corect ghivecele 

La momentul schimbării vasului, este necesar să înlocuim fie tot pământul, în cazul în care rădăcinile au crescut excesiv şi trebuie scuturate, tunse şi rărite, fie să păstrăm o parte din pământul în care s-au fixat, completând în vasul mai mare cu un nou strat. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *