Candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO, analizată de Financial Times și The Wall Street Journal. „Momentul ales a iritat mulți diplomați”

Candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO, analizată de Financial Times și The Wall Street Journal. „Momentul ales a iritat mulți diplomați”

Publicațiile Financial Times (Marea Britanie) și The Wall Street Journal (SUA) scriu și ele despre șansele scăzute ale președintelui de a ajunge la șefia NATO, informează G4media. Un mesaj similar a fost transmis și de publicația franceză Le Figaro.

Articolele din cele două ziare de prestigiu sunt publicate în ziua începerii reuniunii miniștrilor de externe din statele membre NATO la Bruxelles, care va marca și împlinirea a 75 de ani a organizației. Aceștia vor discuta informal cu privire la viitorul lider al alianței.

„Candidatura lui Iohannis nu este văzută ca o alternativă reală la Rutte de către aproape toate celelalte state membre, ceea ce, potrivit diplomaților NATO, înseamnă că se exercită presiuni asupra celor care nu s-au retras pentru a se alinia în spatele lui Rutte în numele unității alianței”, notează Financial Times.

The Wall Street Journal scrie că Mark Rutte beneficiază de susținerea SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, în timp ce Iohannis „a iritat mulți diplomați ai alianței” prin anunțarea candidaturii.

WSJ: „Mark Rutte – lider respectat pe scară largă”

„În octombrie 2023, premierul olandez demisionar Mark Rutte – un lider respectat pe scară largă – s-a înscris în cursă după ce anterior își negase interesul. El a fost considerat imediat favorit. Într-o întorsătură surprinzătoare la începutul acestui an, președintele român Klaus Iohannis și-a manifestat interesul pentru acest post. Aproape imediat, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța și-au exprimat sprijinul pentru Rutte. Iohannis și-a declarat public dorința pentru postul din NATO în martie, spunând că regiunea sa avea nevoie de mai multă reprezentare. Momentul ales pentru această mișcare a iritat mulți diplomați ai alianței”, scrie The Wall Street Journal.

Publicația americană mai scrie că „șeful NATO a fost în mod tradițional un european, iar o temere de ambele părți ale Atlanticului este că, dacă postul nu va fi ocupat curând, va deveni parte a negocierilor pentru posturile de conducere din UE”.

Întrebat pe 21 martie dacă exclude posibilitatea de a mai candida pentru o altă funcție la nivel european în contextul în care candidatura la funcția de secretar general NATO a alimentat unele speculații că aceasta ar fi și o posibilă cale pentru a negocia o astfel de funcție, Klaus Iohannis a evitat un răspuns tranșant.

Articolele din The Wall Street Journal și Financial Times vin în aceeași zi în care Le Figaro a scris despre candidatura lui Klaus Iohannis că „nu are nici cea mai mică șansă de succes, nici măcar în rândul țărilor din flancul estic”.

Șeful NATO are un mandat de patru ani, care poate fi prelungit și este numit prin consens obținut prin consultări diplomatice. În acest moment, Jens Stoltenberg deține funcția de secretar general, până în octombrie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *