Cântărețul mexican Peso Pluma, concert anulat după ce a primit amenințări cu moartea: „Va fi ultima ta reprezentație”

Cântărețul mexican Peso Pluma, concert anulat după ce a primit amenințări cu moartea: „Va fi ultima ta reprezentație”

Vestea anulării concertului pe care artistul urma să îl susțină în cel mai mare oraș din statul mexican Baja California, Tijuana, pe 14 octombrie, a fost confirmată miercuri, 20 septembrie, de casele de discuri ale lui Peso Pluma. Cântărețul a fost vizat de presupuse amenințări cu moartea inscripționate pe bannere lipite în oraș, transmite NBC News.

Potrivit unui anunț făcut de cele două case de discuri ale artistului mexican, Double P Records și Prajin Music Group, concertul a fost anulat pentru siguranța fanilor și a echipei.

„Pentru siguranța tuturor celor implicați, vom anula spectacolul nostru din Tijuana. Mulțumim foarte mult tuturor fanilor noștri pentru înțelegere. Vă iubim. Cu sinceritate: La Doble P”, au transmis cele două case de discuri ale lui Peso Pluma.

Cântărețul în vârstă de 24 de ani a devenit recent primul artist mexican care a cântat în cadrul Premiilor MTV Video Music Awards de la înființarea acestora în anii 1980.

O persoană suspectată că are legătură cu bannerele ce conțin mesaje amenințătoare a fost arestată

Bannerele care îl vizează pe artist erau semnate cu inițiale care aparțin Cartelului Jalisco Nueva Generación, ceea ce a determinat autoritățile locale să demareze o anchetă, confom NBCNews.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bannerele de amenințare îl avertizau pe cântăreț să nu se prezinte la spectacolul său din 14 octombrie.

„Va fi ultima ta reprezentație din cauza limbii tale slobode și lipsite de respect”, scria pe bannere. Rapoartele locale afirmă, de asemenea, că un bărbat suspectat că are legătură cu mesajele de amenințare la adresa artistului a fost arestat.

Peso Pluma abordează adesea în melodiile sale teme legate de narcotice, menționând numele unor lideri puternici ai cartelurilor de droguri și făcând referiri la substanțe psihoactive.

Anterior, mai multe concerte ale lui Peso Pluma au fost amânate în SUA, însă nici echipa artistului, nici organizatorii concertelor nu au oferit niciun motiv în această privință.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *