Care este diferența dintre un submersibil și un submarin

Care este diferența dintre un submersibil și un submarin

În urmă cu mai bine de două săptămâni, submersibilul turistic Titan a dispărut cu cinci persoane la bord în apele Atlanticului de Nord, la o adâncime de aproximativ 3.800 de metri. Acesta explora epava Titanicului, celebrul vas britanic de pasageri care s-a scufundat în 1912, în timpul primei sale călătorii, după ce a lovit un aisberg, iar 1.500 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Opinia publică din lumea întreagă a fost ținută cu sufletul la gură de operațiunile de căutare ale submersibilului. Din nefericire, cel mai sumbru scenariu avea să fie confirmat după nouă zile de către Paza de Coastă a Statelor Unite ale Americii, care a anunțat că toți pasagerii submersibilului Titan au murit, iar vehiculul subacvatic care aparținea companiei OceanGate a fost complet distrus în urma unei implozii catastrofale.

Nava turistică dispărută în expediția sa este, așa cum spuneam, un submersibil, nu un submarin, așa cum în mod eronat s-au exprimat unii oameni. Diferența dintre cele două ambarcațiuni este una foarte mare, iar acesta este și motivul pentru Titan a dispărut și, ulterior, a fost distrus. De aceea, în cele ce urmează, ne-am propus să explicăm ce este un submersibil, ce este un submarin și ce diferențe există între cele două vehicule subacvatice.

Ce este un submersibil

Un submersibil este un vehicul marin care poate funcționa atât la suprafață, cât și sub apă, la mică și la mare adâncime. Acest robot subacvatic este folosit în cele mai multe dintre cazuri în scopuri civile, și anume cercetări oceanografice, explorări științifice și turism subacvatic. Un submersibil are nevoie de o navă-mamă pentru a putea fi lansat, fiind o ambarcațiune de mici dimensiuni, de aproximativ 5-7 metri, care are nevoie de susținere.

Submersibilele sunt de diferite tipuri. Spre exemplu, unele au capacitatea de a fi operate în timp real de la distanță, în timp ce altele pot fi preprogramate pentru a urma o cale prestabilită. Totodată, alte submersibile sunt capabile să transporte oameni în adâncurile oceanului, așa cum a fost cazul lui Titan.

În comparație cu un submarin, un submersibil are nevoie de o navă-mamă pentru a putea fi lansat

Submersibilele sunt echipate cu sisteme de propulsie și dispozitive de control care le permite să se deplaseze cu ușurință în mediul acvatic, aflăm de pe site-ul The New York Post. Cu toate acestea, ele au o capacitate limitată de scufundare la mari adâncimi și sunt proiectate în primul rând pentru a oferi o experiență sigură și confortabilă pasagerilor lor. În plus, submersibilul foloseşte în general patru propulsoare electrice pentru a se deplasa şi dispune de un set de camere video, lumini şi scanere pentru a explora mediul acvatic.

Un submersibil este construit astfel încât să reziste presiunii mari pe care o exercită apa, în special la mari adâncimi. De asemenea, este conceput și pentru a le permite oamenilor să călătorească și să lucreze în mediul acvatic în condiții de siguranță. Submersibilele sunt echipate cu sisteme de propulsie, cu rezervoare de oxigen atât de necesare pentru a putea respira și, de obicei, sunt prevăzute cu o carcasă etanșă care protejează echipajul și echipamentele din interior împotriva apei.

Cum au evoluat submersibilele

La începuturile lor, submersibilele erau folosite în timpul războiului. Este celebru cazul inventatorului american David Bushnell, care a folosit în 1775 un astfel de vehicul acvatic pentru a atașa explozibili pe navele inamice în timpul războiului revoluționar din SUA. Dispozitivul era denumit „Bushnell Turtle” (n.n. – Țestoasa lui Bushnell), avea o formă ovaloidă și era fabricat din lemn și alamă.

Mult mai târziu, submersibilul a devenit un instrument de înalt nivel tehnologic, care era conceput în scopuri de cercetare și de explorare, inclusiv căutarea epavelor și documentarea activității subacvatice. În ultimii ani, companii renumite cum ar fi OceanGate, Sportshub și Triton Submarines LLC au creat mici submersibile destinate cercetărilor oceanografice, explorărilor științifice și aventurilor subacvatice.

De-a lungul timpului, submersibilele au reușit să coboare la adâncimi foarte mari în apele oceanelor, unele dintre acestea izbutind chiar să atingă cel mai adânc punct de pe Terra. Spre exemplu, în anul 1960, submersibilul Bathyscaphe Trieste devenea primul astfel de vehicul subacvatic care reușea să coboare în cel mai adânc punct de pe Pământ. Este vorba despre Groapa Marianelor, care se află în Oceanul Pacific, la o adâncime medie de 11.022 de metri. Această limită, care este echivalentă cu altitudinea medie la care zboară un avion, a fost atinsă ultima dată în anul 2022, atunci când un submersibil a coborât pe fundul șanțului Marianelor.

James Cameron, regizorul celebrului film „Titanic”, a atins cel mai adânc punct cunoscut de pe Pământ în 2012 la bordul submersibilului Deepsea Challenger. Călătoria, care a fost cea de-a patra misiune la această adâncime, a fost realizată într-un timp-record de doar două ore și 36 de minute.

Un submersibil are nevoie de o navă de sprijin

Atât submersibilele, cât și submarinele sunt tipuri de vehicule subacvatice, însă între acestea există numeroase diferențe, care au roluri bine definite și contribuții semnificative în domeniile în care acestea sunt utilizate.

Un submersibil, așa cum era Titan, este un tip de ambarcaţiune care prezintă o serie de diferenţe esenţiale comparativ cu ceea ce este mai larg cunoscut ca fiind un submarin. Astfel, spre comparație cu un submarin, un submersibil are nevoie de o navă-mamă pentru a putea fi lansat. Nava de sprijin a lui Titan a fost Polar Prince, un fost spărgător de gheaţă al Gărzii de Coastă canadiene, potrivit coproprietarului acestei nave, Horizon Maritime. De partea cealaltă, un submarin poate avea dimensiunile de aproximativ 90-100 de metri și poate sta sub apă mult mai mult timp, deoarece își poate genera singur rezervele de oxigen. În schimb, submersibilele dispun de mult mai puţine rezerve de energie și de oxigen.

Un submersibil de tipul celui dispărut în adâncurile Oceanului Atlantic dispune de rezerve de oxigen pentru cel mult 96 de ore. Cu toate acestea, experții în domeniu spun că rezerva de oxigen poate fi afectată de ritmul de respiraţie al celor aflați în interiorul ambarcaţiunii, mai ales dacă la bord se află turişti care au o experienţă limitată în materie de scufundări.

De asemenea, scufundările de divertisment, așa cum erau cele până la epava Titanicului, durează în general până la 10-11 ore. În schimb, submarinele pot naviga sub apă mai multe luni. În plus, submersibilele sunt construite pentru scufundări de scurtă durată.

Ce este un submarin

Un submarin este o navă militară specializată, concepută pentru a naviga și pentru a opera mai ales sub apă în timpul unor misiuni militare, putându-se deplasa pe distanțe foarte lungi. Spre deosebire de un submersibil, care, după cum aminteam anterior, are nevoie de o navă-mamă care să îl lanseze și să îl recupereze, submarinul dispune de suficientă putere pentru a putea părăsi singur un port și pentru a se întoarce la bază folosindu-și propriile puteri, deci fără să fie nevoie de intervenția unei nave de sprijin.

Un submarin este construit și echipat astfel încât să poată fi angrenat în lupte subacvatice și în diverse misiuni strategice

Principala funcție a submarinului este aceea de armă eficientă într-o luptă subacvatică. De asemenea, submarinele sunt folosite în misiuni de recunoaștere și pentru transportul strategic de trupe și de echipamente militare. Acestea sunt construite pentru a fi discrete și furtive, adică au capacitatea de a se ascunde sub apă și de a opera la mari adâncimi pentru perioade lungi, care pot fi și de săptămâni sau chiar luni, mai ales datorită surselor lor autonome de energie și de oxigen.

Submarinul poate rezista în apă și câteva luni

O altă diferență majoră care există între un submersibil și un submarin constă în scopul pentru care sunt construite cele două vehicule subacvatice. În primul rând, submersibilele sunt utilizate în principal pentru explorări științifice și, așa cum spuneam, pentru turism, în timp ce submarinele reprezintă componente vitale ale forțelor militare navale ale unei țări și au un rol crucial în strategia națională de apărare a statelor care le dețin. De partea cealaltă, un submarin este construit și echipat de așa natură încât să poată fi angrenat în lupte subacvatice și în diverse misiuni strategice.

În același timp, proiectarea și construirea unui submarin sunt procese mult mai complexe și mult mai costisitoare comparativ cu cele în cazul submersibilelor. Principalele motive constau, pe de-o parte, în tehnologia sofisticată care este înglobată de un submarin, iar pe de altă parte în cerințele stricte de securitate și de confidențialitate de care este nevoie pentru succesul oricăror operațiuni militare.

Nu în ultimul rând, din punct de vedere lingvistic, cele două cuvinte nu sunt sinonime. Mergând mai departe, gramatical vorbind, termenul de „submersibil” poate fi și un adjectiv, care înseamnă în esență „capabil de a fi scufundat”, scrie site-ul Mentalfloss. Cuvântul „submarin” poate descrie orice există sub nivelul mării. Însă dacă ne referim în mod specific la diverse tipuri de vapoare, în acest caz nu putem folosi cu acuratețe termenii în mod interschimbabil.

Vezi şi care este diferenţa dintre un tun şi un obuzier!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *