Cătălin Cherecheș ar fi ajuns în Italia. Se ia în calcul ipoteza complicității la graniță

Cătălin Cherecheș ar fi ajuns în Italia. Se ia în calcul ipoteza complicității la graniță

Tot ce se cunoaște până la acest moment este că edilul penal a ieșit din țară prin Vama Petea spre Ungaria, cu buletinul unui văr care îi seamănă și locuiește în Austria. Se ia în calcul acum ipoteza complicității polițiștilor de la graniță. Între timp, șase șefi, inclusiv cel al Poliției de Frontieră, Victor Ştefan Ivaşcu, au fost demiși după fuga lui Cherecheș din țară. 

Anchetatorii au stabilit că primarul din Baia Mare și-a pregătit fiecare mișcare după ce a aflat că urmează o hotărâre de condamnare. Faptul că a trecut atât de ușor cu un taxi și cu buletinul unei rude prin filtrul vameșilor, ridică semne de întrebare. Se ia în calcul inclusiv implicarea polițiștilor de frontieră.

Până s-au sesizat autoritățile că edilul a fugit, acesta ar fi avut timp să ajungă la aeroportul din Budapesta, mai exact în jurul orei locale 10:03. Timp estimat pentru check-in: 90 de minute.

Mașina în care edilul Chercheș a părăsit țara a fost surprinsă de camera de supraveghere montată în vama Petea, la ora 7:42 dimineața. 

Edilul din Baia Mare a fost verificat de un polițist de frontieră român și de unul maghiar. Deși agentul român l-a recunoscut pe Cherecheș, l-a lăsat să părăsească țara pentru că buletinul prezentat la control era real și a fost verificat prin aparatură de la frontieră.

Șoferul care l-a dus pe Cherecheș până la graniță a făcut primele declarații despre momentul în care acesta s-a urcat la el în mașină.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *