Cătălin Drulă, despre scoaterea păcănelelor din localități: Proiectele USR sunt cele care ar rezolva cu adevărat acest flagel. PSD și PNL distrug vieți și sunt captive unei industrii cu lobby de miliarde de euro (VIDEO)

Cătălin Drulă, despre scoaterea păcănelelor din localități: Proiectele USR sunt cele care ar rezolva cu adevărat acest flagel. PSD și PNL distrug vieți și sunt captive unei industrii cu lobby de miliarde de euro (VIDEO)

Deputatul Cătălin Drulă, liderul USR, a reclamat decizia Camerei Deputaților de a adopta proiectul care scoate păcănelele doar din localitățile cu până la 15.000 de locuitori, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și a acuzat PSD și PNL că „distrug vieți prin această atitudine și sunt captive unei industrii cu lobby de miliarde de euro”.

 

Cătălin Drulă (USR), pe B1 TV, despre scoaterea păcănelelor din localități

 

Întrebat despre proiectul adoptat de Camera Deputaților, liderul USR a spus: „Este vorba de încă o minciună a lui Marcel Ciolacu. Minciuna este modul de a guverna al PSD și al PNL. Noi am spus-o încă de atunci, de acum un an, pentru că le cunoșteam intențiile, suntem obligați, ca oameni politici, să ne citim adversarii și intențiile lor, și am spus-o de atunci, și s-a dovedit foarte clar ulterior că PSD, Marcel Ciolacu și cu Alfred Simonis sunt captivi industriei păcănelelor”.

„De fapt, așa-zisele măsuri sunt niște mângâieri cu pană date industriei păcănelelor. Se fac că fac ceva, dar să nu afecteze grosul veniturilor acestei industrii, care distruge vieți. Dacă ne gândim la scoaterea din localități, pai dacă limitezi la localitățile cu 15.000 de oameni, practic nu acoperi 90% din populația României”, a continuat liderul USR.

 

Cătălin Drulă: Proiectele USR sunt cele care ar rezolva cu adevărat acest flagel

 

„Proiectele care ar rezolva cu adevărat acest flagel sunt ținute în sertar, sunt proiectele depuse de USR și sunt câteva măsuri foarte clare. Una este, într-adevăr, scoaterea acestor păcănele din localități, dar vedem că nu se vrea”, a adăugat Cătălin Drulă.

„Mai mult de atât, declarația făcută ieri de Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, este de-a dreptul stupefiantă. Spune domnul Simonis că va trece acest proiect și va aștepta să vadă cum reacționează industria păcănelelor. Păi știu eu cum o să reacționeze, o să îi zică, «mulțumim, Freddy», că așa i se spune domnului Simonis, «mulțumim, Freddy, ești băiat bun, cum împărțim banii?». Cam așa o să reacționeze”, a mai spus deputatul USR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *