Câți bani va câștiga Mihai Trăistariu de Revelion. A semnat deja contractele: „Nu mai plec în Bulgaria. Voi cânta la Sinaia și la Predeal”

Câți bani va câștiga Mihai Trăistariu de Revelion. A semnat deja contractele: „Nu mai plec în Bulgaria. Voi cânta la Sinaia și la Predeal”

Mihai Trăistariu va cânta anul acesta, de Revelion, în România, după ce anul trecut a fost invitat în Bulgaria, unde a susținut mai multe spectacole. „Va fi o noapte plină, dar bănoasă”, anunță pentru Playtech artistul în vârstă de 43 de ani.

Mihai Trăistariu, care are un onorariu de 1.500 de euro, va susține mai multe spectacole în noaptea dintre ani, primul la Sinaia, apoi la Predeal. A semnat deja contractele, știe deja și câți bani va încasa în noaptea dintre ani.

„Nu mai plec în Bulgaria, ca anul trecut. Voi cânta la Sinaia și la Predeal. Am mai susținut recitaluri acolo și mi-a plăcut. Va fi o noapte plină, dar bănoasă. Onorariul meu rămâne de 1.500 de euro plus TVA, înmulțit cu șase spectacole, care înseamnă 9.000 de euro”, a spus artistul, care nu s-a ferit să recunoască și câți bani a câștigat în 2023. â

Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în 2023

Mihai Trăistariu are venituri din mai multe surse, din muzică, dar și în imobiliare, el închiriază mai multe garsoniere pe litoralul românesc.

„Dacă în pandemie m-am salvat cu închirierea apartamentelor și am avut concerte mai puține din cauza restricțiilor, iată că în vara lui 2023 am câștigat mai mult din muzică, în jur de 30.000 de euro. Din turism am încasat vreo 20.000 de euro, plus că am și o școala de muzică, în Constanța, mai am și de acolo venituri”, a mai zis el pentru Playtech.

Întrebat dacă va apărea de Revelion la V, în programele speciale, Mihai Trăistariu a spus că deja a primit mai multe invitații. „Am filmat deja, în urmă cu trei zile, pentru programul de Revelion al postului România TV, alături de Gheorghe Turda, de trupa Azur. A durat vreo 10 ore.

Dacă ei au rezistat, am rezistat și eu. Urmează să mai filmez pentru Antena Stars și pentru Etno TV. Ei m-au invitat în fiecare an, însă luna viitoare, în noiembrie, este prea devreme acum”, a mai spus artistul.

Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu cu apartamentele de la mare

Garsonierele îi aduc un venit considerabil artistului. O noapte de cazare în garsonierele lui Mihai Trăstariu costă 200 de lei și poate ajunge și până la 350 de lei. „A fost cel mai bun sezon pentru mine, eu am învățat acest business în pandemie și m-am ocupat frumos de el și serios.

L-am promovat în fiecare zi pe toate rețelele de socializare de la 1 ianuarie, am învățat lecția asta, dacă aștepți să dai cazările în vară nu le mai dai. Trebuie să-ți faci rezervările din timp, eu de la 1 ianuarie încep să postez tot ce trebuie, ei își fac rezervările, iar eu mi-am rezolvat vara.

Până pe 17 septembrie eu am plin, n-am avut nicio zi goală la niciun apartament, am șase apartamente, toate sunt rezervate”, spunea el pentru Spynews acum două luni.

Anul acesta, aproximativ 30.000 de euro a avut profit Mihai Trăistariu cu apartamentele. „Eu câștig aproximativ aceeași sumă anual, eu n-am modificat prețul, chiar dacă toate s-au mărit, gaze, curent, eu n-am mărit. Eu după ce plătesc tot ce trebuie, taxe, salarii, impozite, rămân cam cu 30.000 de euro în mână”, a mai zis el.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *