Ce a pățit un român după ce s-a întors de la muncă din străinătate. Șocul a fost mare când a intrat în casă

Ce a pățit un român după ce s-a întors de la muncă din străinătate. Șocul a fost mare când a intrat în casă

Un român plecat la muncă în străinătate a avut parte de un adevărat șoc atunci când a ajuns acasă. Nu i-a venit să creadă ce s-a întâmplat în lipsa lui. Durerea a fost și mai mare când și-a dat seama cine e vinovat.

Un român întors din străinătate și-a găsit casa goală

Un român din Gorj care era plecat la muncă în străinătate și-a găsit casa goală atunci când s-a întors. Șocul a fost mai mare atunci când și-a dat seama că cel care l-a prădat a fost chiar fratele său.

Bărbatul locuiește în alt județ și a luat tot ce se putea din locuința din comuna Turburea. Păgubitul a rămas fără frigider, aragaz, butelia pentru aragaz. De asemenea, fratele lui a furat și mai multe obiecte de mobilier, dar și câteva scule electrive.

Când românul întors acasă și-a dat seama ce se întâmplă, a pus imediat mâna pe telefon și a sunat la Poliție. „Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 45 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că i-au fost sustrase bunuri din locuință.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că, în urmă cu o zi, când apelantul a revenit la domiciliu, din Germania, a observat că din locuință îi lipsesc mai multe bunuri, respectiv un frigider, 1 aragaz, o butelie pentru aragaz, mai multe obiecte de mobilier, precum și scule electrice“, au transmis oamenii legii, conform adevărul.ro. 

Ce l-a făcut să intre la bănuieli

Ce i-a dat de gândit bărbatului a fost faptul că nu a găsit urme de forțare. Ulterior, acesta a fost anunțat prin telefon că bunurile care îi lipsesc au fost sustrase chiar de propriul frate.

Păgubitul a comunicat acest lucru autorităților. În consecință, pe numele presupusului făptaș s-a deschis un dosar penal, după cum au anunțat reprezentații Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

„La fața locului nu au fost identificate urme de forțare, apelantul declarând faptul că a fost anunțat telefonic, cu privire la faptul că bunurile ar fi fost luate de către fratele său, în vârstă de 43 de ani, din comuna Tufeni, județul Olt.

În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt între rude”, este anunțul făcut de autorități cu privire la furtul bizar ce a avut loc de curând în comuna Turburea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *