Ce este anizometropia și cum se poate corecta?

Ce este anizometropia și cum se poate corecta?

Anizotropia este o condiție medicală în care între cei doi ochi există o asimetrie de refracție. Diferența este de una sau mai multe dioptrii. Diagnosticată și tratată în primii ani de viață, afecțiunea nu își mai poate pune amprenta asupra dezvoltării vizuale și a funcției binoculare la copii. La vârsta adultă, dacă nu se intervine prompt, se poate ajunge la reducerea permanentă a vederii. Opțiunile de tratament sunt variate, specialistul va decide varianta corectă, după stabilirea diagnosticului.

Ce este anizometropia?

Anizometropia este o afecțiune oculară caracterizată prin diferențe semnificative în puterea de refracție dintre cei doi ochi. Ce înseamnă anizometropie? O condiție medicală în care un ochi vede mai bine decât celălalt, ceea ce poate duce la o serie de simptome și dificultăți de percepție a imaginilor. (1)

Anizometropia poate afecta capacitatea de a vedea clar și poate duce la strabism sau ambliopie, ochi leneș la copii. Ceea ce trebuie să știi este că anizometropia este tratabilă și există mai multe opțiune de ținere sub control a acestei probleme de vedere. (2)

Tipuri de anizometropie

Există mai multe tipuri de anizometropie, fiecare având caracteristici specifice. Anizometropia simplă este situația în care un ochi este miopic sau hipermetropic, iar celălalt este normal. Anizometropia compusă implică ambii ochi care sunt fie miopici, fie hipermetropici, iar diferențele de dioptrie sunt semnificative. În anizometropie mixtă, un ochi este miopic și celălalt hipermetropic.

Există și astigmatism anizometropic simplu în care unul dintre ochi este afectat de astigmatism, celălalt este miopic sau hipermetropic. Varianta de astigmatism anizometropic compus este caracterizată prin prezența astigmatismului la ambii ochi, dar dioptriile diferă. (1)

Cauzele apariției anizometropiei

Deși nu există un consens general în ceea ce privește moștenirea anizometropiei, unele studii sugerează că poate exista o predispoziție genetică. Un alt factor care poate contribui la apariția anizometropiei este diferența în dezvoltarea ochilor. În timpul copilăriei, un ochi poate evolua mai repede sau mai lent decât celălalt, ceea ce conduce la o diferență în dimensiunea și forma ochilor, rezultând o refracție diferită. 

Condiții precum cataracta, glaucomul sau alte leziuni oculare pot modifica refracția ochilor, ducând la anizometropie. Intervențiile chirurgicale pot fi, de asemenea, o cauză a anizometropiei. (2), (3)

Efectele anizometropiei asupra vederii și calității vieții

Anizometropia poate provoca o serie de probleme, inclusiv vedere încețoșată, dificultăți de focalizare și strabism. Acestea pot fi mai pronunțate în cazurile în care diferența de refracție între cei doi ochi este semnificativă. Anizometropia poate face dificilă desfășurarea activităților zilnice cum ar fi lectura, condusul sau utilizarea telefonului.  Pe lângă efectul fizic, anizometropia poate avea și un impact emoțional și psihologic. Persoanele cu anizometropie pot suferi de anxietate sau pot avea probleme de încredere în forțele proprii, din cauza dificultăților de vedere sau a stigmatului social. Mai mult, în cazurile severe, anizometropia poate duce la ambliopie, o afecțiune care, dacă nu este tratată, poate determina pierderea vederii permanent. (1)

Modalități de corectare a anizometropiei

Ochelari de vedere

Pentru a depista anizometropia ai nevoie de un control de specialitate. Vino la o consultație optometrică gratuită la Lensa, pentru un diagnostic și tratament adecvat nevoilor.

Ochelarii de vedere reprezintă adesea prima linie de tratament. Aceștia pot fi prescriși cu lentile de puteri diferite pentru fiecare ochi, pentru a compensa diferența de refracție. Astfel, ochelarii de vedere pot ajuta la corectarea dezechilibrului dintre ochi, îmbunătățind acuitatea vizuală și reducând simptomele neplăcute, cum ar fi strabismul sau dificultatea de a estima distanțele.

Lentile de contact

Lentilele de contact reprezintă o altă opțiune de tratament pentru anizometropie. Acestea pot oferi o vedere naturală, mai bună decât ochelarii. Lentilele de contact pot fi adaptate pentru a se potrivi perfect fiecărui ochi și pot fi prescrise cu diferite puteri, ca în cazul ochelarilor de vedere.

Alte terapii

Terapia vizuală poate juca un rol important în tratamentul anizometropiei. Aceasta implică o serie de exerciții și activități concepute pentru a îmbunătăți coordonarea ochilor și procesarea vizuală. Terapia vizuală poate fi utilizată în combinație cu alte metode de tratament, pentru a obține cele mai bune rezultate.

Plasturele ocular este o altă modalitate de tratament, care poate fi folosită, în special, la copii. Acesta funcționează prin acoperirea ochiului mai puternic, forțând astfel ochiul mai slab să lucreze mai mult. Această abordare poate ajuta la îmbunătățirea vederii în ochiul afectat și la reducerea diferențelor de vedere dintre cei doi ochi.

Tratament chirurgical

În situații complexe, optometristul îți va recomanda un control oftalmologic sau unul chirurgical. Când afecțiunea este severă, medicul specialist poate lua în considerare intervenția chirurgicală, care implică proceduri precum corectarea refractivă cu laser, LASIK sau PRK, sau implantarea de lentile intraoculare. (1), (2), (3)

Vederea este un bun de preț. Controlul optometric periodic poate scoate la iveală problemele de vedere în fază incipientă, când șansele de tratare completă sunt mai mari. Pentru corecția anizometropiei se pot utiliza mai multe opțiuni de tratament, optometristul îți poate indica varianta potrivită nevoilor tale!

Surse de informare:

1. Anisometropia – https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24274-anisometropia, Accesat 21.02.2024

2. Anisometropia – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK582146/, Accesat 21.02.2024

3. Anisometropia – https://aapos.org/glossary/anisometropia, Accesat 21.02.2024

Sursa foto: Shutterstock

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *