Ce este, de fapt, MIRUL? Beneficiile incredibile pentru sănătate

Ce este, de fapt, MIRUL? Beneficiile incredibile pentru sănătate

Cunoscut şi ca smirnă, mirul este un tip de răşină cunoscută pentru folosirea în Biserică, obținută din arborele Commiphora myrrha, care crește în mod natural în Nord-Estul Africii și Peninsula Arabică.

 

A fost folosit de mii de ani în diverse scopuri, de la obținerea parfumului, la sortimente de tămâie și cu scop medicinal, drept medicament. Pentru toate aceste calități, în vechime, mirul era considerat extrem de valoros și a fost adesea oferit în dar, în special în ceremoniile religioase.

Mirul era folosit în Egiptul Antic pentru îmbălsămarea mumiilor.

Sfântul şi marele Mir este alcătuit din ulei de măsline şi alte 39 de mirodenii, amestecate şi fierte continuu mai multe zile, în Săptămâna patimilor, într-un ritual special. Mirul va fi sfinţit într-o solemnitate deosebită în joia din Săptămâna patimilor, de către Sfântul Sinod al fiecărei Biserici autocefale. Acest mir, care simbolizează bogăţia darurilor Sfântului Duh, nu este folosit decât în trei împrejurări: la sfinţirea bisericilor, la taina confirmării (numită din acest motiv şi mirungere) şi la ungerea căpeteniilor ţării (voievozi şi regi), potrivit doxologia.ro.

MIRUL – beneficii și leacuri

Mirul are un miros distinctiv, dulce și cu note ușoare de pământ, iar astăzi are un rol privilegiat în aromaterapie. Beneficiile aduse sănătății sunt bazate în mare parte tradiție, dar există și  beneficii pentru sănătate susținute de cercetare.

 

Analgezic și antiinflamator

Proprietățile antiinflamatoare se datorează prezenței anumitor compuși, cum ar fi acizii triterpenici și polifenolii, despre care se știe că reduc inflamația. Acești compuși acționează prin reducerea eliberării de substanțe chimice proinflamatoare în corp.  

Antiseptic și antimicrobian

Mirul poate ajuta la prevenirea și tratarea infecțiilor bacteriene și fungice. De asemenea, poate fi folosit pentru a trata afecțiuni ale pielii, cum ar fi acneea și eczema. 

 

Proprietăți antioxidante

Mirul conține compuși antioxidanți care pot ajuta la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi, prevenind astfel îmbătrânirea prematură și bolile cronice. 

Cum se administrează MIRUL

Pentru beneficiile terapeutice, se foloseşte mai ales uleiul esenţial de mir/smirnă. Raportul este de 3-6 picătiuri de ulei de mir la 1 linguriţă de ulei purtător. Nu se foloseşte nediluat, pentru că poate cauza iritaţii. Uleiul esenţial de smirnă nu se înghite.

Infecţii fungice: se aplică ulei de mir diluat într-un ulei vegetal pe piele, pentru a preveni sau ameliora infecţii precum pecinginea şi piciorul de atlet.

Afte, inflamaţii gingivale: se pun 10 picături de ulei de smirnă într-un pahar cu apă şi se face gargară de două ori pe zi, până se observă ameliorări.

Edeme, dureri: se diluează ulei de mir într-un ulei vegetal şi se pune sub formă de compresă rece pe zona umflată sau dureroasă.

Descongestionant: uleiul esenţial de smirnă se pune într-un difuzor (3-4 picături) sau se pune în apă clocotită (10 picături) şi se inhalează pentru a desfunda nasul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *