Ce probleme financiare a avut Alexandru Ciucu, la finalul căsniciei cu Alina Sorescu. „A fost un an dezastruos”

Ce probleme financiare a avut Alexandru Ciucu, la finalul căsniciei cu Alina Sorescu. „A fost un an dezastruos”

Alexandru Ciucu, în vârstă de 48 de ani, a vorbit pentru prima oară despre problemele financiare pe care le-a avut în perioada pandemiei, când lucrurile nu mergeau bine nici pe plan personal. Designerul de costume pentru bărbati și soția lui, Alina Sorescu, au decis să pună punct căsniciei în 2022, după 12 ani de mariaj.

Alexandru Ciucu a dezvăluit detalii despre cum a mers afacerea în perioada pandemiei și despre ce a fost nevoit să facă pentru a salva situația.

„Din punct de vedere al afacerii a fost un an dezastruos. Adică nu cu “D” mare, ci cu toate literele mari. Eu, făcând costume ori de ceremonie, ori de afaceri, a fost sectorul cel mai lovit. De bine, de rău, restaurantele au mai mers cu livrările la domiciliu. Cine făcea haine de lux, mă refer inclusiv la cei care fac rochii de seară sau de mireasă, practic, noi un an de zile am stat degeaba.”, a mărturisit Alexandru Ciucu pentru Playtech.ro.

„Ca să ieșim la liman, am creat la vremea respectivă o colecție neobișnuită pentru mine, dar foarte creativă, din bucăți de materiale diferite, am făcut-o pur și simplu pentru că nu puteam să stau degeaba acasă. Mi-am satisfăcut nevoia de a crea, pentru că a fost un an foarte complicat pentru toată lumea, dar în domeniul ăsta cu atât mai mult.

Nu a trecut nicio zi fără să stau în casă. Nu am încălcat regulile, ci am fost la atelier. Am făcut și măști, a mers destul de bine treaba asta, la un moment dat nu se mai găseau, apoi au revenit măștile pe piață și nu a mai fost nevoie. La momentul respectiv, asta trebuia să fac și pentru oamenii cu care lucram. Nu puteam să îi chem pe ei la atelier, iar eu să nu mă duc”, a mai spus Ciucu pentru sursa citată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *