„Cea mai ieftină masă caldă în Austria: un hamburger de la McDonald’s”. Afirmațiile despre sărăcie ale lui Karl Nehammer stârnesc indignare

„Cea mai ieftină masă caldă în Austria: un hamburger de la McDonald’s”. Afirmațiile despre sărăcie ale lui Karl Nehammer stârnesc indignare

Karl Nehammer şi formaţiunea conservatoare pe care o conduce acesta, Partidul Popular Austriac (OVP), au ajuns sub focul criticilor opoziţiei după comentariile făcute de cancelarul austriac despre sărăcia în rândul copiilor, scrie vineri, 29 septembrie, agenția germană de știri DPA, potrivit Agerpres.

Nehammer şi OVP insistă că partidul lor este plin de compasiune, în pofida comentariilor făcute în legătură cu mesele calde pentru copii, declaraţii pe care unii le-au calificat drept jignitoare după ce au apărut în această săptămână într-o înregistrare video.

Nehammer i-a trimis pe copii să-și cumpere hamburgeri „ieftini” de la McDonald’s

Înregistrarea, care a devenit virală, îl arată pe Nehammer insistând asupra faptului că mesele calde sunt accesibile la preţuri mici în Austria şi se întreabă de ce oamenii sugerează că minorii rămân fără mese calde în ţară.

„Ştiţi care este cea mai ieftină masă caldă în Austria? Nu este sănătoasă, dar este ieftină: un hamburger de la McDonald’s”, declarase el la un eveniment intern al partidului, în luna iulie.

Comentariile sale au atras critici din partea opoziţiei şi a organizaţiilor de protecţie socială.

Nehammer a fost de asemenea înregistrat criticând proporţia ridicată de angajaţi part-time în Austria şi spunând că, dacă oamenii vor mai mulţi bani, ar trebui să muncească mai mult, aceste opinii fiind considerate cinice.

„Suntem orice, dar nu lipsiţi de empatie”

Dar OVP i-a luat vineri apărarea, insistând asupra importanţei responsabilităţii personale şi a performanţei.

„Suntem orice, dar nu lipsiţi de empatie”, a declarat secretarul general al OVP, Christian Stocker. Austria are unul dintre cele mai bune sisteme de protecţie socială şi una din cele mai scăzute rate ale sărăciei în lume, de 2,3%, a adăugat el.

Politica socială a OVP a reuşit să menţină stabilă rata sărăciei în pofida situaţiei dificile, a susţinut acesta.

Una din patru persoane care lucrează part-time o face mai degrabă de bună voie decât să fie forţată de circumstanţe, ceea ce înseamnă că trebuie să fie capabilă să se descurce cu un venit mai mic pe termen scurt şi lung, a afirmat Stocker.

Cum se apără cancelarul austriac

Nehammer şi-a apărat, de asemenea, comentariile.

„Îmi menţin afirmaţia că performanţa trebuie să fie recompensată şi susţin faptul că părinţii au datoria de a avea grijă de copiii lor”, a afirmat el vineri într-o înregistrare video postată pe platforma de socializare X.

Cât despre faptul că respectiva înregistrare video a ieşit la iveală abia acum, OVP arată în direcţia opoziţiei şi remarcă faptul că aceasta a fost distribuită la doar câteva zile după ce partidul de guvernământ a lansat o campanie intitulată „Credeţi în Austria!”, în care sunt prezentate realizările guvernului.

Österreich ist großartig, genauso wie die Menschen in diesem Land! Glaub an Österreich! pic.twitter.com/ttps1aik6h

— Karl Nehammer (@karlnehammer) September 26, 2023

În înregistrare, cancelarul a exagerat pentru a-şi susţine poziţia, într-o manieră adecvată unui eveniment intern în politică sau în altă parte, a spus Stocker.

Nehammer a ajuns să fie criticat și pentru faptul că în promovarea campaniei OVP folosește imagini cu rubla rusească, în loc de euro, un indiciu care, potrivit criticilor, arată apropierea actulului cancelar de Kremlin.

Never a boring moment in #Austria: for it’s latest PR campaign titled “Believe in Austria”, governing party ÖVP uses a stock image with Russian (!) rouble coins to illustrate its claim of being no. 2 in Europe when it comes to anti-inflation policies. pic.twitter.com/1Gtxz4bQ14

— Oliver Grimm (@grimmse) September 27, 2023

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *