Cei 93 de bătrâni, ținuți în condiții inumane, unii dintre ei cu râie, într-un azil în Prahova, transferați în alte unități

Cei 93 de bătrâni, ținuți în condiții inumane, unii dintre ei cu râie, într-un azil în Prahova, transferați în alte unități

Pacienţii din cadrul centrului Călineşti, din județul Prahova, unitate închisă temporar de către comisarii de la Protecția Consumatorului, în urma depistării unor grave nereguli, vor fi transferați în alte unități, anunță Agerpres.

Prefectura Prahova a anunțat, sâmbătă, că a luat decizia de a-i muta pe rezidenți în alte centre de îngrijire. Prefectul Virgiliu Nanu a convocat o şedinţă la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor implicate în verificări, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor responsabile de acest centru.

„Ca urmare, directorul executiv al DGASPC Prahova, Alexandru-Ion Bocioacă, a anunţat începerea imediată a procesului de relocare a beneficiarilor, urmată de remedierea completă a deficienţelor identificate la acest centru în urma verificărilor. Pacienţii vor fi transferaţi temporar în centre similare (pentru adulţi cu afecţiuni neuropsihiatrice), până la finalizarea lucrărilor de remediere”, arată sursa citată.

Centrul a fost oprit temporar

Vineri, un centru pentru persoane vârstnice din județul Prahova a fost oprit temporar de la funcționare și amendat cu 35.000 de lei, în urma unui control al comisarilor de la Protecţia Consumatorilor.

Cei 93 de rezidenți au fost găsiți în condiții inumane de trai, unii fiind izolați din cauza scabiei, potrivit Agerpres.

Printre abaterile constatate în timpul controlului se află: condiţii igienico-sanitare în blocul alimentar improprii funcţionării, utilizarea unor cuptoare neigienizate cu depuneri de grăsime, folosirea unor tacâmuri neigienizate, veselă uzată, cuţite şi ustensile de bucătărie neprofesionale, lipsa produselor de igienizare a mâinilor în recipientele special montate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *