China limitează timpul petrecut de copii pe Internet. Câte ore vor putea să stea în fiecare zi

China limitează timpul petrecut de copii pe Internet. Câte ore vor putea să stea în fiecare zi

Autoritatea chineză de reglementare a serviciilor de Internet a elaborat reglementări prin care să reducă timpul petrecut de copii pe telefoanele mobile, precum și pe internet, la cel mult două ore pe zi, relatează ABCNews.

Conform unui proiect al Administrației Spațiului Cibernetic din China (ASC), minorii nu vor mai avea voie să folosească Internetul pe dispozitivele mobile între orele 22.00 și 06.00, în timp ce copiii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor putea folosi Internetul maximum două ore pe zi.

De asemenea, copiii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani vor avea voie să folosească Internetul doar o oră pe zi, iar cei sub opt ani vor fi limitați la 40 de minute pe zi.

Restricțiile reprezintă ultimele eforturi pe care Beijingul încearcă să le facă, astfel încât să limiteze dependența de Internet, o problemă considerată tot mai larg răspândită în rândul tinerilor.

China a impus limite și pentru jocurile online

În 2019, Beijingul a limitat timpul petrecut de copii pe jocurile online la 90 de minute pe zi, urmând ca, în 2021, să restrângă durata la o oră pe zi în zilele de vineri, în weekenduri sau în zilele de sărbătoare.

„Pentru a consolida în mod eficient protecția asupra minorilor de mediul online, în ultimii ani, ASC a făcut presiuni pentru crearea unui mod pentru tineri pe platformele de Internet, extinzându-i acoperirea, optimizându-i funcțiile și îmbogățindu-l cu conținut adecvat vârstei”, a transmis Administrația Spațiului Cibernetic din China.

Autoritatea de reglementare a serviciilor de Internet în China a precizat că, încă de când a fost lansat acest mod, a existat un impact pozitiv în ce privește reducerea nivelului de dependență de Internet printre tineri.

Restricțiile impuse afectează platformele de social media

Platformele video scurte și platformele video online, precum Douyin, Bilibili și Kuaishou, au oferit tinerilor moduri care restricționează tipul de conținut afișat minorilor și durata de timp în care aceștia pot utiliza serviciul.

Cele mai recente restricții ar avea impact asupra unor firme precum Tencent, cea mai mare companie de jocuri online din China, și ByteDance, care administrează populara platformă de videoclipuri scurte Douyin.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *