„Putem să-i iertăm pe arabi pentrui că ne ucid copiii, însă nu-i putem ierta pentru că ne obligă să-i ucidem pe ai lor. Vom avea pace cu arabii doar atunci când își vor iubi copiii mai mult decât ne urăsc pe noi”. Aceste cuvinte de mare sensibilitate i-au aparținut uneia dintre cele mai influente femei din secolul al XX-lea care, prin dorinţa şi iscusinţa sa diplomatică, a avut un rol esențial în formarea şi constituirea patriei evreilor. De altfel, David Ben-Gurion, cel care este considerat părintele statului modern Israel, o supranumea „cel mai bun bărbat din guvernul său”. Golda Meir, căci despre ea este vorba, a fost prima și singura femeie din această țară care a ocupat funcția de prim-ministru, precum și a treia din lume, iar semnătura ei se regăsește pe Declarația de Independență din 1948.
În cele ce urmează îți vom spune cine a fost „femeia de fier” care a condus Israelul în timpul războiului de Yom Kippur din 1973 și cum a devenit aceasta un adevărat lider.
Denver, orașul care i-a schimbat viața Goldei Meir
Golda Meir (n.n. – גולדה מאיר în ebraică, născută Golda Mabovitch; în perioada 1917-1956 s-a numit Golda Meyerson גולדה מאירסון) s-a născut la 3 mai 1898, într-o familie de evrei din Kiev, Ucraina, care pe atunci făcea parte din Imperiul Rus. A fost fiica lui Moise (Moshe) și a lui Blume, născută Neidici, și a avut două surori, Sheyna și Tzipke, și cinci frați, care au murit în copilărie. Familia Mabovitch a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1905, stabilindu-se în orașul Milwaukee (Wisconsin), unde tatăl Goldei lucra ca dulgher, iar mama sa administra o băcănie, aflăm de pe enciclopedia online Wikipedia.
Chipul Goldei Meir pe bancnota de 10 şekeli din 1992
Golda a urmat cursurile școlii elementare de pe „Fourth Street” (actualmente „Golda Meir School”), iar la vârsta de 14 ani a început să studieze la liceul North Division High School. În același timp, ea lucra cu jumătate de normă. Părinții ei își doreau ca ea să abandoneze școala și să se căsătorească, însă Golda era hotărâtă să-și urmeze studiile. Pe fondul certurilor interminabile cu părinții săi, ea a plecat de acasă, și-a cumpărat bilet de tren spre Devner (Colorado), unde s-a stabilit la sora sa Sheyna, de care se simțea foarte apropiată. Un an mai târziu, s-a reîntors la North Division High School din Milwaukee, unde a absolvit în 1915, în ciuda nemulțumirii părinților ei. Timpul petrecut în Denver avea să aibă o influență uriașă asupra vieții ei.
A fost o sionistă convinsă
Câtă vreme a locuit la Denver, Golda Mabovitch a început să învețe despre sionism, precum și despre alte probleme sociale. Aceste noțiuni le-a asimilat în timpul diferitelor dezbateri literare și politice despre sionism, dreptul femeilor de a alege și a fi alese, lupta sindicală, care erau organizate în locuința surorii sale. De altfel, sionismul avea să devină o fațetă esențială a carierei sale politice. Sionistă convinsă, ea a devenit activă în mișcarea de tineret a partidului sionist socialist evreiesc Poaley Zion (n.n. – Muncitorii Sionului), care avea să devină „Dror Habonim”.
Pe când avea doar 19 ani, în 1917, Golda s-a căsătorit cu prietenul ei, pictorul Morris Meyerson, un imigrant din Lituania. Convingerile sioniste îi împingeau către Palestina, însă nu au putut pleca pe cât de repede și-ar fi dorit din cauza faptului că Primul Război Mondial împiedica pe atunci călătoriile transatlantice. Cuplul a trebuit să aștepte până în 1921 ca să plece în Palestina, care pe atunci se afla sub mandat britanic, potrivit site-ului Legacy.com.
Acolo, ei s-au stabilit în kibbutz-ul Merhavya, unde au fost implicați în mai multe activități agricole, începând de la culesul de migdale și plantarea de pomi și terminând cu creșterea găinilor. În mod deloc surprinzător, având în vedere trecutul (dar și viitorul său), Golda a ajuns să dețină un rol de conducere în kibbutz. Golda și Morris au avut doi copii, o fată și un băiat, însă cu toate acestea, el nu a putut să se adapteze la noul stil de viață. La scurt timp după apariția celui de-al doilea copil, ei au divorţat. Meyerson avea să moară în 1951.
Ascensiunea politică a Goldei Meir
Golda Mabovitch și-a început cariera politică în calitate de organizatoare sindicală sionistă, după care a ocupat mai multe posturi în guvernul israelian, în special pe cele de ministru al Muncii și de ministru al Afacerilor Externe. În 1934 a intrat în conducerea Sindicatului Muncitoresc Evreiesc (Histadrut), iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost membră a Agenției Evreiești. De asemenea, la vârsta de 50 de ani, a fost unul dintre semnatarii Proclamaţiei de Independenţă a Israelului, care a fost parafată la 14 mai 1948, în Muzeul de Artă din Tel Aviv.
Golda Meir primită de Richard M. Nixon la Casa Albă, în 1969
Ulterior, ea a fost aleasă în Knesset, care este parlamentul israelian, iar în 1949 a servit drept ambasador al Israelului în Uniunea Sovietică în guvernul condus de David Ben-Gurion. Acesta din urmă, cel dintâi prim-ministru al țării, a numit-o la data de 2 septembrie 1948 în această funcție, însă ea a acceptat și acest post cu destulă reținere. De altfel, Golda se plângea la acea vreme că „în sfârșit avem un stat și vreau să fiu acolo, nu vreau să merg la mii de kilometri distanță”, notează site-ul National Geographic.
În momentul în care a fost numită ambasasorul Israelului la Moscova, Golda Meir a intrat în posesia primului paşaport israelian care a fost emis vreodată. În același timp, Golda a mai fost şi ministru al muncii, din 1949 până în 1956, precum şi ministru de externe timp ce un deceniu, din 1956 până în 1966, poziție care a pus-o în centrul crizei Canalului Suez din 1956. În acest timp ea şi-a ebraizat numele de căsătorie, devenind Golda Meir.
Prima femeie din Israel prim-ministru
Golda Meir a fost o mare susţinătoare a premierului Levi Eshkol în conflictele politice, iar în momentul în care acesta a încetat din viață, în anul 1969, reprezentanții partidului din care acesta făcea parte şi-au dorit ca Golda să fie succesoarea lui, deşi împlinise deja 70 de ani şi părăsise oficial scena politică.
„O bunică de 70 de ani nu este candidatul perfect pentru a conduce un stat timp de 20 de ani”, spunea ea atunci. Însă, cu toate acestea, în luna martie, a acceptat această funcție și s-a mutat în reşedinţa prim-ministrului din Ierusalim. În aceste condiții, Golda Meir devenea prima (și singura, de altfel) femeie din Israel și doar a treia din lume care ocupa această funcție. Cu zece ani înainte ca propagandiștii sovietici să o eticheteze drept „Doamna de Fier” pe Margaret Thatcher, prim-ministru al Marii Britanii între 1979 și 1990, Meir câștigase deja acest titlu datorită dorinței sale de a lupta pentru apărarea Israelului, relatează History.com. Mai mult decât atât, David Ben-Gurion, fondatorul și cel dintâi prim-ministru al Israelului, se referea la ea ca fiind pur și simplu „cel mai bun om din guvern”.
Atacul sângeros de la München
Golda Meir a pus accentul pe continuitate atunci când a devenit prim-ministru, însă coaliția partidelor politice din Israel s-a fracturat în 1970. „Femeia de fier” a Israelului nu a avut deloc o misiune facilă ca premier. În mandatul său au avut loc evenimentele sângeroase de la München din 1972, atunci când un grup de teroriști palestinieni intitulat „Septembrie Negru” a pătruns în Satul Olimpic unde a omorât 11 membri ai delegației israeliene prezentă la Jocurile Olimpice.
Ca răspuns la cele întâmplate, Meir a ordonat represalii în semn de răzbunare împotriva făptașilor. Mossad, agenția națională de informații a Israelului, a ucis mai mulți membri ai organizației „Septembrie Negru”, însă din greșeală a ucis și un chelner marocan. Războiul de Yom Kippur a definit, în multe privințe, perioada în care Gold Meir a fost prim-ministru.
Războiul de Yom Kippur a fost un moment crucial în istoria modernă a Orientului Mijlociu, iar Golda Meir a avut un rol esențial în gestionarea conflictului. Atacurile-surpriză ale Egiptului și Siriei în ziua de Yom Kippur au surprins Israelul și au dus la pierderi semnificative de vieți omenești în primele zile ale conflictului. Cu toate acestea, Meir a reușit să mobilizeze resursele țării și să obțină sprijin internațional pentru a inversa cursul războiului. Decizia de a utiliza „rezerviștii” și de a primi sprijin militar din partea SUA a fost una crucială, iar abilitățile sale diplomatice au fost esențiale în menținerea sprijinului internațional.
Boala de care nu a știut nimeni
Golda Meir a ocupat postul de prim-ministru timp de cinci ani, până în 1974, atunci când şi-a înaintat demisia. S-a spus că principalul motiv pentru care ea a renunțat la funcție ar fi fost acela că fusese aspru criticată în urma războiului de Yom Kippur. În realitate, ea era foarte bolnavă, însă nu multă lume știa acest lucru. După demisie, Golda Meir şi-a scris memoriile, intitulate simplu „My Life”.
Mormântul Golei Meir din Ierusalim
Probleme cardiace, care i-au fost descoperite în 1955 în urma unui control medical de rutină, o rană suferită în timpul unui bombardament care a avut loc doi ani mai târziu, precum și diagnosticul de limfom care i s-a pus în 1965 au contribuit la retragerea Goldei Meir din funcția de ministru de externe. Ea și-a menținut poziția în parlamentul israelian, precum și în Mapai, care era Partidul Socialist Democratic din Israel. În 1977 a reușit să se mai întâlnească la Knesset cu președintele Egiptului, Anwar Sadat, cu ocazia tratativelor de pace israeliano-egiptene.
Golda Meir a încetat din viață, la 8 decembrie 1978, la vârsta de 80 de ani, în locuința ei din Ierusalim. Era bolnavă de leucemie, o boală de care aceasta suferea de mai bine de 12 ani. Adevărata și singura ei dragoste a fost ministrul transporturilor, David Remez. Golda a avut o poveste romantică și cu ministrul finanțelor SUA, Henry Montor.
Sursa foto: hepta.ro, shutterstock.com
Vezi şi ce înseamnă serviciul militar obligatoriu în Israel!
