Coco Gauff a câștigat US Open, după o finală cu Aryna Sabalenka. Este primul titlu de Mare Șlem din cariera sportivei de 19 ani

Coco Gauff a câștigat US Open, după o finală cu Aryna Sabalenka. Este primul titlu de Mare Șlem din cariera sportivei de 19 ani

În finala de la US Open, sportiva americană Coco Gauff (19 ani, 6 WTA) a învins-o, duminică dimineață, pe bielorusa Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA), scor 2-6, 6-3, 6-2, și a cucerit în premieră un trofeu de Mare Șlem, informează Gazeta Sporturilor.

După un prim set câștigat clar de sportiva din Belarus, Gauff a revenit spectaculos în setul 2, împingând meciul în decisiv.

Aici, sportiva americană a jucat excelent și s-a impus clar, 6-2, câștigând astfel primul trofeu de Mare Șlem din carieră, în timp ce Sabalenka se consolează cu gândul că va deveni, începând de luni, noul lider WTA.

„Înseamnă atât de mult pentru mine să câștig primul titlu de Mare Șlem acasă. Simt că sunt în stare de șoc. Acel eșec din finala Roland Garros a fost sfâșietor, dar am realizat că Dumnezeu te pune uneori la încercare. Asta a făcut ca momentul actual să fie mai dulce decât mi-aș fi putut imagina”, a spus Coco Gauff după finală.

Foştii preşedinţi americani, Barack Obama şi Bill Clinton, au felicitat-o pe Coco Gauff pentru acest succes istoric.

„Nu am putea fi mai mândri de tine atât pe teren, cât şi în afara lui – şi ştim că ce e mai bun urmează să vină”, a scris Barack Obama.

COCO GOES OFF ??? @CocoGauff defeats incoming World No.1 Sabalenka 2-6, 6-3, 6-2 to win her first Grand Slam title at the #USOpen! pic.twitter.com/udjs2tEkWt

— wta (@WTA) September 9, 2023

În 2023, Coco Gauff, care va urca pe locul 3 WTA de luni, a mai câştigat turneele de la Cincinnati, Washington şi Auckland.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *