Comisia Europeană a aprobat cererea României privind Start Up Nation, ediţia a patra. Despre ce sumă este vorba: anunțul ministrului Economiei

Comisia Europeană a aprobat cererea României privind Start Up Nation, ediţia a patra. Despre ce sumă este vorba: anunțul ministrului Economiei

El a adăugat că va exista o primă întâlnire cu antreprenorii, într-un comitet tehnic, în cadrul ministerului.

„Anul acesta foarte repede se va putea aplica în Programul Start Up Nation, ediţia a patra, cu fonduri europene. Vor putea depune undeva la jumătatea lunii mai, ca să dăm şi termen”, a precizat Oprea, vineri seara, la un post TV.

  „Am primit de la colegul meu Adi Câciu (ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n.r.) o veste extraordinară ieri, că a fost aprobată de către Comisia Europeană cererea noastră de a avea un Start Up Nation pe fonduri europene anul acesta. 400 de milioane euro, adică facem acea schemă, acel program cunoscut pe bani europeni, anul acesta”, a mai spus ministrul.

Întrebat când începe perioada de aplicare, ministrul Economiei a răspuns: „Acum lucrăm la toţi paşii pe care îi mai avem de făcut şi vom anunţa într-un timp foarte scurt”.

„Prima întâlnire o avem cu antreprenorii, într-un comitet tehnic, în cadrul ministerului. Punem la punct programul şi anunţăm toţi paşii. Anul acesta foarte repede se va putea aplica în Programul Start Up Nation, ediţia a patra, cu fonduri europene. Vor putea depune undeva la jumătatea lunii mai, ca să dăm şi termen”, a arătat Radu Oprea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *