De-a lungul timpului, după acapararea puterii, un personaj sinistru, obsedat de puterea pe care și-o dorise cu ardoare, a împărțit, cu larghețe, tandre îngrijorări / aprecieri față de unii oponenți politici – Maiestatea Sa, Regele Mihai, seniorul Corneliu Coposu, distinșii Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și alții.
Dar toate acestea au fost făcute, doar după ce le-a administrat acestora o serie de lovituri, menite a-i consolida propria putere, a lui și a acoliților.
”Am aflat cu profundă îngrijorare despre problemele de sănătate ale Maiestăţii Sale, Regele Mihai, care trece prin momente dificile. Îi urez multă sănătate şi puterea de a trece de această cumpănă a vieţii. Prezenţa sa în spaţiul public românesc a fost un exemplu de echilibru, şi a contribuit la crearea unui climat de normalitate. Sper să revină cât mai repede cu putinţă la proiectele sale”.
Nu o să vă vină să credeţi ale cui sunt cuvintele de mai sus. Înainte, însă, de a vă spune este bine să radiografiem puţin semantica ascunsă, intrată subtil în aria manipulării.
Să observăm, mai întâi, preocuparea, cuminţenia, omenescul, umanismul cald, coparticiparea întru îngrijorare, solidaritatea declarată făcută de autor Maiestăţii Sale Regelui într-un moment dificil. Apoi, considerându-se calificat şi îndrituit să se pronunţe, nu mai puţin important, calificativele, aprecierile, poziţionarea pe care i-o face acelaşi Regelui Mihai, „în spaţiul public românesc” unde, ultimul mare decident în viaţă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, „a fost un exemplu de echilibru, şi a contribuit la crearea unui climat de normalitate”. Să mai cităm, cum se spune, „cu uimire şi cutremur”: „Da, mi s-a reproşat, şi mi-am reproşat, atitudinea pe care am avut-o faţă de Regele Mihai imediat după decembrie 1989. Contextul era altul, şi nu putem nega, nici eu, nici Regele Mihai, că sfătuitorii noştri (sic!, n. ns.) mai mult au turnat gaz peste foc, în momente delicate. Am exprimat aceste lucruri Regelui Mihai, şi am făcut tot ce a depins de mine pentru a îndrepta acele erori” spunea acelaşi într-un interviu luat în 24 iunie 2011.
Ce frumos le spuneţi D-voastră tovarăşe Iliescu, ar spune o „ revoluţionară” de la APACA.
Da, este chiar Ion Iliescu, nimeni altul decât cel care, după ce chemase hoardele de mineri, aceste adevărate „conştiinţe civice”, „oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, care au tras o lecţie practică de tovărăşească înţelegere a democraţiei tuturor elementelor „de-a dreptul fasciste”, (constatând, urmare a unui riguros inventar, că au „fost descoperite în subsolul cladirii PNŢ-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piaţa Universităţii şi armament. La clădirea Asociaţiei „16-21 Decembrie” depozite de bâte şi de alte asemenea arme albe, lanţuri şi aşa mai departe. În subsolul clădirii Universităţii s-au descoperit arme: 22 de puşti Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condiţiuni, şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioadă”) regretă, fireşte peste ani buni, aceste derapaje: „Şi s-a petrecut şi această tragedie în care au murit nişte oameni.”
Să observăm mecanismul perfid al acţiunii, materializat în două etape:
1) Îndepărtarea, prin orice mijloace, a potenţialilor concurenţi ai puterii iliesciene. Astfel,
regimurile lui Ion Iliescu s-au opus sistematic ca Regele Mihai I să intre în ţară. În 1990 în drum spre Curtea de Argeş, familia regală este oprită de poliţie şi, sub ameninţarea armelor, este întoarsă din drum. În 1994 blocheză din nou intrarea Regelui în ţară şi, ca lucrurile să fie clare pe viitor, îl declară persoana non grata. În 1995, scenariul se repetă oarecum, Regelui i se interzice din nou să intre în ţară, de data acesta fiind invitat la înmormântarea liderului ţărănist, seniorul Corneliu Coposu. Altfel spus, în momentele în care potenţial Regele, simpatizanţii monarhişti, Opoziţia ar fi putut schimba coeficienţii simpatiei populare s-a trecut brutal la intimidarea studenţilor şi a intelectualilor, a presei de opoziţie, distrugerea sediilor partidelor istorice, punerea la zid a liderilor opoziţiei în fazele incipiente ale coagulării puterii politice postdecembriste.
2) Exprimarea regretelor actelor sale, după ce pericolul a fost îndepărtat şi puterea proprie consolidată (regrete adresate Maiestăţii Sale Regele Mihai I, regrete faţă de urmările mineriadelor, etc.).
Pe scurt, mecanismul este extrem de simplu: întâi îţi anihilezi adversarul, după care regreţi. Rezultatul: tu la frâiele puterii decizionale, el, adversarul, oblojindu-şi rănile, ocupat cu petiţii către tine (şi ai tăi, evident!), cerşind dreptate în stânga şi în dreapta, timorat, luat în derâdere, etc.. Şi, în toate, o luptă cu un ingredient necruţător, anume timpul, care este de partea celui puternic. Aşa s-a întâmplat cu PNŢCD-ul, Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Maiestatea Sa Regele Mihai I, Radu Câmpeanu, etc., etc., etc..
Uneori mă întreb: oare cum s-ar fi configurat România într-un scenariu în care nişte revoluţionari vigilenţi, atunci în focurile evenimentelor din Decembrie 1989 sau, într-o conjunctură favorabilă, ceva mai târziu,, dintr-o regretabilă eroare, fireşte!, i-ar fi administrat fostului prim-secretar al PCR, Ion Iliescu, o corecţie asemănătoare cu cea oferită unor intelectuali / opozanți din partea minerilor? Iar aceşti revoluţionari, după potolirea evervescenţei revoluţionare şi aşezarea politicii româneşti pe un drum al democraţiei bine structurate, cu foştii decidenți comunişti în opoziţie, sau, mai corect!, în puşcărie, ar fi venit, creştineşte, desigur, la suferindul Ion Iliescu, manifestându-şi profundul regret pentru cele întâmplate:
„Domnule Ion Iliescu ne pare rău pentru cele întâmplate. Ştiţi cum e în astfel de evenimente…există, fireşte, şi elemente scăpate de sub control. Cum? A, v-au lovit la cap. Da, nişte nemernici. Cum? Au zis că aţi avut o gândire retrogradă, îngust marxist-leninistă? Vedem, vedem, v-au cam umflat ochiul stâng. A, ca să mai priviţi şi spre dreapta. Ce spuneţi? Am înţeles, să vă vorbim la urechea dreaptă că nu mai auziţi cu cea stângă. În general partea stângă vă este cam afectată. Sincer ne pare rău. Dacă i-am găsit?. Este cam dificil, ne străduim, dar sunt greu de identificat. Ce spuneţi? Dacă sunt poze? Da sunt poze …, adică erau, dar au cam dispărut în focul evenimentelor. Dar organele noastre se străduiesc. Ce este pe afară? Păi este bine, în general: Maiestatea Sa Regele Mihai I face câteva turnee prin ţară, Ion Raţiu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu şi alţi foşti deţinuţi politici explică, la ore de maximă audienţă, la Televiziunea Română, ce a fost în realitate comunismul, samavolniciile de tot felul, modul cum s-a instaurat comunismul. Poporul sprijină noua putere, partidele istorice și credem că este foarte posibil să se instaureze Monarhia….Ei, ei domnu’ Iliescu, nu vă agitaţi, nu faceţi mişcări bruşte, vedeţi?, … vă doare coloana. Cum? Ei au zis că vor să v-o-ndrepte. Da, încă o dată, ne pare tare rău pentru cele întâmplate. Vă dorim însănătoşire grabnică. Medicii spun, aşa, că peste vreo doi-trei ani. E bine şi aşa. O să fiţi în Opoziţie. Să ştiţi că în Opoziţie acum nu e chiar aşa de rău. În fine, o să mai trecem pe aici, din când în când, să vedem ce mai faceţi.”
Dar, după cum vedem cu toţii, lucrurile s-au desfăşurat altfel. Ion Iliescu a dat constant, având experienţa „sinergiilor” şi “meandrelor concretului”, sfaturi părinteşti naţiunii, televiziunile acordă spaţii generoase pentru analize şi comentarii comilitonilor și urmașilor dânsului: aceeaşi care, adesea, sunt infractorii şi corupţii României, aceeaşi care de la „noi nu ne vindem ţara” au trecut la practica înstrăinării bogăţiilor acesteia pe nimic, aceeaşi care ne-au îngenunchiat în faţa oricărui derbedeu poleit venit de aiurea, aceeaşi care încearcă să ne fure şi ultimul lucru care, încă!, rezistă: identitatea noastră românească. Şi mă infior la gândul că s-ar putea să le reuşească.
Pe 13 iunie 2017, exact după 27 de ani (ce târziu!!!), Parchetul Militar îl trimitea în judecată pe tătucul Ion Iliescu, „sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității”, moment ce ar fi putut da startul rejudecării şi a urmaşilor lui politici care au batjocorit crunt această ţară.
Credeam, atunci, că Justiţia a avut în vedere şi o anumită simbolistică și, implicit, dorința / voința sinceră de a face, în sfârșit dreptate. Şi, mai ne gândeam unii dintre noi că, chiar dacă Justiţia nu va fi suficient de aspră cu aceştia, deşi ar trebui la imensul rău făcut!, tot merita să avem un sentiment tonifiant la gândul că toţi aceşti ticăloşi vor avea suficiente temeri şi insomnii.
Dar, nu! Lucrurile s-au bălmăjit – în manieră tipic dâmbovițeană -, iar acum, aparent sisific, o luăm de la capăt:
„Facem precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.”(apud Parchetul General)
Astfel că, Ion Iliescu este, se pare audiat, la locuința sa din centrul Capitalei, vineri, 26 aprilie 2024, în Dosarul Mineriadei.
Acuzațiile, în esență, aceleași:
„În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură cu manifestațiile din Piața Universității.”
Am spus mai devreme audiat.
Total greșit. Acum sunt aproape convins că în anii de după Lovitura de Stat din Decembrie ’89, lui Ion Iliescu Justiția i-a luat numai interviuri.
În prima fază acesta se prezenta, tonic și zâmbăreț, în fața celor care-l intervievau, acum aceștia, bolnav fiind, merg la domiciliul acestuia să mai consemneze câte ceva, poate inedit!?, și, desigur, aceste dialoguri tandre vor continua și … dincolo de mormânt.
Se poate, întrucât angajament reciproc există și eternitatea le stă generoasă în față. „Doar că, dincolo de mormânt este nevoie să învățăm mijloace noi de întâlnire cu cei plecați”, ne spune o anumită învățătură. Dar atașamentul reciproc, perseverența și noile descoperiri vor surmonta neîndoielnic și aceste impedimente.
The post Continuă interviurile Justiției cu Ion Iliescu appeared first on Cotidianul RO.
