Controale ANPC în satul de vacanţă Mamaia: comisarii au dat amenzi de 132.000 de lei

Controale ANPC în satul de vacanţă Mamaia: comisarii au dat amenzi de 132.000 de lei

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au controlat 22 de operatori economici din satul de vacanţă Mamaia, iar pentru neregulile constatate au dat amenzi contravenţionale în valoare de 132.000 de lei. De asemenea, au dispus oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul a şapte operatori, informează Agerpres.

Încă 22 de operatori economici au fost controlaţi de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cadrul Comandamentului Litoral 2023, în satul de vacanţă Mamaia, precizează ANPC, într-un comunicat de presă.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate opt avertismente şi amenzi contravenţionale în valoare de 132.000 lei, adaugă sursa citată.

“Măsurile complementare aplicate au fost: oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 25.000 lei; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 7 de operatori economici; propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru 44 de operatori economici”, arată ANPC.

Principalele abateri constatate:

folosirea unor produse şi servicii nesigure;
lipsa autorizaţiei de funcţionare sau a vizei anuale de funcţionare;
neasigurarea utilizării grupului sanitar în mod gratuit;
folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, deteriorate, cu grad mare de uzură;
nerespectarea regimului de temperatură de depozitare şi expunere a produselor alimentare;
lipsa protecţiei preparatelor faţă de mediul înconjurător, împotriva infestării;
nerespectarea vecinătăţilor produselor alimentare;
folosirea unor plase de protecţie împotriva insectelor deteriorate;
nedelimitarea zonelor de plajă (neasigurarea procentului de 30% din suprafaţa plajei cearceafurilor);
lipsa dovezii igienizării saltelelor;
folosirea unor saltele pătate;
comercializare unor jucării periculoase, fără etichete, fără marcaj CE;
comercializarea unor produse nealimentare fără etichete traduse în limba română;
folosirea unor condiţii de depozitare insalubre;
folosirea unor cântare fără verificare metrologică Finalizat PVCC 1079752;
informare incorectă privind substanţele posibil alergene;
desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în spaţii neadecvate;
lipsa graficului de schimb a uleiului de prăjire;
schimbarea stării termice a produselor alimentare;
lipsa informării referitoare la declaraţia nutriţională, alergeni, produs provenit din produs congelat;
lipsa grupurilor sanitare, a duşurilor şi a vestiarelor;
lipsa recipientelor de colectare a deşeurilor;
lipsa afişării preţului de comercializare şi depozitarea băuturilor direct pe paviment.
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *