Putin vrea să-l schimbe pe Prigojin de la conducerea Wagner. „Păr cărunt”, favorit să preia gruparea de mercenari

Putin vrea să-l schimbe pe Prigojin de la conducerea Wagner. „Păr cărunt”, favorit să preia gruparea de mercenari

Președintele Vladimir Putin le-a propus luptătorilor Wagner ca un mercenar veteran pe nume Andrei Troșev să preia comanda grupului militar privat, potrivit publicației Kommersant, preluate de CNN.

Putin pare să fi creat o ruptură între luptătorii veterani din grupul de mercenari și liderul acestuia, Evgheni Prigojin – a cărui locație nu este în prezent cunoscută publicului -, cel puțin conform narațiunii care reiese din comentariile sale pentru Kommersant.

Publicația a relatat despre o întâlnire organizată de președintele rus la cinci zile după ce rebeliunea de scurtă durată a organizației paramilitare s-a încheiat, la sfârșitul lunii iunie, o întâlnire la care au participat, de asemenea, Prigojin și câteva zeci de combatanți de rang înalt din cadrul grupării Wagner.

Răspunzând unei întrebări adresate de Kommersant, Putin a declarat că grupul Wagner „nu există” în conformitate cu legislația rusă, adăugând că guvernul de la Moscova trebuie să stabilească cum să gestioneze organizația lui Prigojin din punct de vedere legal.

Potrivit ziarului, Putin a prezentat o serie de opțiuni pentru viitorul mercenarilor Wagner, inclusiv continuarea luptei sub conducerea directă a comandatului lor „adevărat”, un bărbat identificat cu pseudonimul de luptă „Sedoy”, care înseamnă „Păr cărunt”.

„Păr cărunt”, un veteran al războaielor din Siria, Cecenia și Afganistan

Sedoy este indicativul lui Andrei Troșev, un colonel rus în retragere, membru fondator și director executiv al grupului Wagner, potrivit documentelor publicate de Uniunea Europeană și Franța prin care organizația paramilitară a fost plasată pe lista sancțiunilor. El se află și pe „lista neagră” a Ucrainei.

Troșev a fost șeful de personal al grupului Wagner pentru operațiunile anterioare ale organizației în Siria.

„A fost implicat în special în zona Deir ez-Zor”, arată documente legate de sancțiunile impuse de UE. Deir ez-Zorun este oraș din estul țării, unde luptătorii Wagner au avut ciocniri directe cu armata americană în timpul războiului civil sirian.

„Ca atare, el are o contribuție crucială la efortul de război al (președintelui sirian) Bashar al-Assad și, prin urmare, sprijină și beneficiază de pe urma regimului sirian”, scrie în documentele europene citate.

Sancțiunile impuse de Regatul Unit în iunie 2022 îl identifică, de asemenea, pe Troșev ca fiind un director executiv al grupului militar privat care „a reprimat populația civilă din Siria”.

Troșev este asociat cu lideri de top ai grupului Wagner, inclusiv cu fondatorul Dmitriy Utkin, un fost ofițer al serviciilor de informații militare rusești GRU.

„Păr cărunt” este un veteran al războaielor din Cecenia și Afganistan, pentru care a fost decorat cu mai multe medalii, potrivit presei ruse.

Troșev s-a numărat printre invitații prezenți la o recepție la Kremlin în decembrie 2016. O fotografie, despre care se crede că provine de la acea recepție, a apărut în presa rusă și îl arată pe Putin alături de Troșev și Utkin, care poartă amândoi mai multe medalii.

Troșev s-a născut în aprilie 1953 la Leningrad (în prezent Sankt Petersburg), în fosta Uniune Sovietică.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *