Costel Gâlcă e oficial noul antrenor al Universității Craiova. Omul care i-a adus ultimul titlu lui FCSB a fost prezentat de echipa din Bănie

Costel Gâlcă e oficial noul antrenor al Universității Craiova. Omul care i-a adus ultimul titlu lui FCSB a fost prezentat de echipa din Bănie

Costel Gâlcă a fost prezentat oficial drept noul antrenor al Universității Craiova, cu care a semnat un contract până în vara anului 2025.

 

Costel Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova

 

Antrenorul a semnat un contract valabil până în vara anului 2025, cu opțiune de prelungire.

„Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova. Tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2024-2025, cu opțiune de prelungire.”, a anunțat Universitatea Craiova, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook.

 

Era liber de contract după despărțirea de Radomiak Radom

 

Costel Gâlcă era liber de contract din noiembrie 2023, când și-a încheiat mandatul la clubul polonez Radomiak Radom după doar câteva luni.

Din staff-ul său de la Craiova mai fac parte Dumitru Uzunea (antrenor secund), Iulian Matei (antrenor secund) și Ciprian Pruna (preparator fizic).

„Constantin Gâlcă a mai antrenat în trecut FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Velje BK, Al-Hazem și Radomiak. Și-a trecut în palmares un titlu de campion al României, Cupa României și Cupa Ligii. Constantin Gâlcă va conduce în cursul zilei de astăzi primul antrenament în Baza de Pregătire „Ilie Balaci”, mai spun reprezentanții clubului din Bănie.

Gâlcă este antrenorul care i-a adus ultimele trofee lui FCSB, în 2015, când „roș-albaștrii” au realizat eventul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *