„Guvernul Iohannis-Ciolacu are, deci, de ales dacă va continua să îi sărăcească pe români sau să mai strângă ceva impozite și de pe la firmele străine. Are, deci, de ales guvernul PSD-PNL între a comprima și mai mult clasa medie autohtonă și a culege impozite normale în orice stat european de la firmele care au primit, cam pe gratis, bogățiile acestui pământ, rețelele de electricitate și gaze, ba chiar și văzduhul prin care se transmit undele electromagnetice. Alegerea despre care vorbim se reduce la a alege între supra-impozitarea întreprinzătorilor români și între impozitarea normală a firmelor străine. Și acesta este un gest cât se poate de politic. Este vorba aici despre politica națională de substanță: vrem o națiune de oameni săraci, sclavi ai unor decizii care se iau oriunde numai nu aici sau vrem să fim o națiune demnă, cu un profil european și occidental autentic? Ciolacu și miniștrii săi au ales să lase în continuare firmele străine să sfideze fiscul și bunul simț și să împileze, în schimb, întreaga clasă medie românească: niciun nou impozit aplicat firmelor străine, în schimb triplarea poverii taxelor pentru mulți dintre antreprenorii locali.””
Sinteza lui Peiu este dureros de corectă, eu voi puncta azi motivul pentru care, din economia lăudată a UE pentru creștere economică, România a devenit brusc un “”caz de targă””, respectiv ce ar trebui să facă totuși Ciolacu din ce i se permite să facă. Exprimarea mea nu e ironică și nici forțată, trebuie să știți că, încă de-acum 20 de ani, din timpul guvernării Adrian Năstase, România a acceptat să-și cedeze suveranitatea economico-militară (desființarea serviciului militar obligatoriu, privatizări frauduloase și contracte fără licitație către reprezentanții Factorului Extern), și atenție, fără negociere, fapt ce-a devenit o cutumă a tuturor guvernărilor ulterioare.
Evenimentul ce-a dărâmat stabilitatea noastră bugetară (precară oricum) este legat de acceptarea administrațiilor Iohannis de a achiziționa armament în valoare de multe miliarde de dolari anual, fapt ce s-a petrecut de asemenea fără o negociere ce să pună în balanță posibilitatea noastră reală de a cheltui aceste sume fără a intra în colaps economic. Nu s-a negociat nici măcar achiziția în sistem de offset, adică obligația de compensare prin investiții echivalente ale vânzătorului în industria de apărare a României, treabă stabilită legal încă din 2002, dar nerespectată niciodată de-atunci, nici măcar acum când Iohannis&Company au decis creșterea bugetului apărării la 2,5% din PIB. La acest capitol Ciolacu nu poate face mai mult decât să pună pe masa negocierilor această prevedere legală de offset, ceea ce ar presupune încheierea contractelor de armament prin negocieri G2G (între guverne), ceea ce ne-ar aduce posibilitatea unor obligații de investiții directe ale americanilor, dar ar elimina din negocierea directă marile companii de armament, deci și comisioanele aferente ale unor șmecheri din ambasada SUA, ce-mpart sumele cu acoliții lor români. Poate Ciolacu să facă asta? Nu știm, dar în mod sigur trebuie să încerce!
Reforma bugetară are două capitole distincte, cel legat de reducerea cheltuielilor statului, respectiv cel de sporire a veniturilor bugetare. La primul capitol au fost anunțate deja unele măsuri ce vor genera economii, dar insuficiente, însă e limpede că nu se atinge subiectul cel mai bugetofag, respectiv cheltuielile uriașe cu cei 2-300 000 de angajați în plus la stat, “”armata electorală a rudelor-prietenilor-colegilor politicienilor”” (Cozmin Gușă: „Cîțule, c-ai fost neprofesionist și hoțoman am văzut toți, dar tu ești și mincinos băiatule! Lista veniturilor uriașe ale angajaților la stat” (realitatea.net)), ce “”taie frunză la câini”” pentru salarii mari care însumate depășesc 3 miliarde de euro anual. Ce poate să facă Ciolacu la acest capitol, ținând cont de faptul că toate partidele parlamentare (AUR n-a apucat încă) sunt vinovate? Ar trebui să comande un audit general, ce-ar identifica destul de ușor angajații-profitori de care ne putem debarasa, apoi să aducă la masa negocierilor liderii din PSD, PNL, UDMR, USR, să obțină un consens pentru disponibilizări proporționale, apoi să procedeze la concedieri în valuri prestabilite. Mediul privat de afaceri ar aprecia acest lucru, nu doar prin prisma economiilor la buget, dar și pentru că viitorii șomeri de la stat ar deveni candidați autohtoni pentru angajare, n-ar mai trebui să cheltuiască sume mari pentru aducerea acestora din Asia și Africa. Poate Ciolacu să facă asta? Nu știm, dar în mod sigur trebuie să încerce!
Capitolul sporirii veniturilor la bugetul de stat este unul extrem de complex, e nevoie de finanțiști de mare clasă (și onestitate!) care să poată determina soluția corectă, consolidată și productivă pe termen mediu și lung pentru România. După cum bine știți, aceștia nu există în guvern, la noi reforma e implementată de către un preot-ministru, Marcel Boloș, ce-a venit la conducere după masonul-dezastru Adrian Câciu. Iar cum speranța noastră este să nu fie dezavantajat în plus cetățeanul român și capitalul național prin măsurile propuse, soluția nu poate veni nici de la vreun finanțist de la BNR, acolo în mod tradițional se coc soluții ce avantajează doar Factorul Extern și capitalul acestuia. De vreo zece zile, împreună cu Petrișor Peiu și alți foarte puțini colegi din presă (bravo afaceri.news!), îi atragem atenția lui Ciolacu asupra faptului că afacerile companiilor străine în România sunt ilegale și păgubesc bugetul prin neplată, contracte fictive, simulare de pierderi false, etc. (Gușă: În atenția lui Marcel Ciolacu, premierul ce guvernează în baza PATRIOTISMULUI ECONOMIC. Lista companiilor străine care buzunăresc românii, apoi raportează pierderi ca să nu plătească impozite! – Solid News), acest lucru însemnând alte minus câteva miliarde de euro pe an la bugetul de stat. E limpede că aceste companii n-au fost deranjate niciodată, guvernările au stat sluj în fața pretențiilor lor, iar aceste afaceri străine s-au obișnuit ca, în loc să plătească taxele legale în România, să ducă miliardele în țările lor de origine din spațiul euroatlantic unde, după plata taxelor acolo, să-și îndestuleze acționarii cu dividende mari. Ce-ar trebui să facă Ciolacu în acest caz? Nimic mai mult decât ce-a zis chiar el în urmă cu vreun an, adică să aplice o taxă de 1-1,5% din cifra de afaceri acestor companii, posibil chiar pentru o perioadă temporară, din spirit de solidaritate cu situația de fapt prin care trecem. Ca procedură, explicând mai întâi americanilor că așa am fi siguri că putem plăti armamentul fără să punem economia la pământ, uzând deci și de lobby-ul acestora, ar trebui să convoace șefii multinaționalelor vizate și să negocieze în direcția constructivă pentru bugetul României. Dacă o să faceți calculul o să vedeți că sumele posibil obținute din această suprataxare nici nu sunt atât de mari (maximum 2-3 miliarde RON anual), bomba este însă alta, iar abia asta îngrijorează multinaționalele. Printr-o decizie oficială de impunere a acestei taxe pe cifra de afaceri, statul român capătă dreptul și obligația (!) curente de control asupra contabilității acestor companii străine, și abia acolo se ascund “”balaurii ilegalităților”” comise prin fel de fel de contracte fictive prin care se externalizează banii din România! Și-atunci cele 2-3 miliarde RON pe an veniți din acest 1% taxe pe cifra de afaceri se vor transforma în mod previzibil în peste 100 de miliarde RON anual pentru bugetul național, cam la atât se evaluează exportul ilegal de capital din țara noastră. Poate Ciolacu să facă asta? Nu știm, dar în mod sigur trebuie să încerce!
Să fie clar, eu nu consider că Ciolacu se face vinovat de ceva deocamdată (mai puțin aprobarea extinderii concesiunilor OMV, voi discuta asta în curând!), ceilalți prim-miniștri dinaintea sa, pleiada de miniștri, Iohannis și Băsescu, chiar și Năstase, cu siguranță sunt vinovați cu toții. Ciolacu are însă ghinionul să fi ajuns prim-ministru tocmai acum când, fără reformă bugetară și măsuri corecte, bugetul național poate crăpa sub presiunea cheltuielilor nesăbuite acumulate în timp, a dobânzilor uriașe la credite, respectiv a obligațiilor de achiziție de armament. Dacă nu face ce trebuie și cedează presiunilor multinaționalelor sau ale colegilor din partide, rezolvă situația doar pe moment, dar la anul ne prăbușim, și el încă înaintea noastră. Dacă face ce trebuie, are de suferit câteva luni la modul personal, dar va rezolva o problemă istorică a României, deci va salva situația, și pe el odată cu noi. Poate Ciolacu să facă asta? Nu știm, dar în mod sigur trebuie să încerce!”.
Un editorial de Cozmin Gușă
