Am lecturat atent zilele trecute cartea lui Corvin Lupu intitulată “Trădarea Securității în decembrie 1989″ (Editura Paul Editions), pe lângă situații știute sau reamintite, autorul descrie, bazat pe documente sau mărturii confirmate, felul în care câteva zeci de mii de agenți sovietici au sprijinit lovitura de stat din România ce-a dus la căderea regimului Ceaușescu, instalând în loc oameni controlați de Moscova. Teza din titlu este demonstrată cu brio, apare deci clar cum Securitatea l-a trădat pe Ceaușescu, acționând în concordanță cu planurile urzite la comanda lui Mihail Gorbaciov, care era în acord cu președintele SUA George Bush, cu care se întâlnise la Malta la începutul lui decembrie 1989. Dac-o s-o citiți, ceea ce vă recomand, o să descoperiți multe detalii relevante inclusiv pentru evenimente curente, de la interesul Ungariei pentru Transilvania, relevat prin participarea securiștilor unguri la operațiunile din România, la popularea mediului public românesc cu informatori ai Securității cărora li s-au ars dosarele, până la averile uriașe de azi ale foștilor securiști, a căror bază s-a pus prin devalizarea statului român de câteva miliarde de dolari chiar în decembrie 1989, ulterior prin preluarea activelor profitabile din economia românească. Cartea se citește ca un thriller, desigur că există și sentințe dure, unele poate prea hazardate, asupra acțiunilor trădătoare ale multora dintre cei implicați, dar repet, are meritul că folosește documente și mărturii confirmate.
Desigur că Ceaușescu scăpase frâiele puterii către în anii “80, din cauza bolilor ce-l măcinau nu-și mai putea controla personal și eficient colaboratorii principali, lăsând acest lucru în sarcina Elenei Ceaușescu, o femeie ușor de manipulat, prin prisma prostiei și ambițiilor mărunte ce-o dominau. Rămâne însă clar că planul de eliminare a lui Ceaușescu de către URSS fusese declanșat încă din 1969, ca repercusiune a opoziției sale la invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, dar scopul planului DNIESTR (Nistru), de înlocuire a sa cu un nou lider aservit Moscovei, n-a putut fi îndeplinit decât după 20 de ani, și doar prin trădarea acestuia de către Securitatea română.
Ca să mă apropiu de răspunsul la întrebarea din titlu, marchez deci că primul Escu din cei patru evocați a putut fi eliminat rapid, și ulterior ucis, doar pentru că serviciile secrete românești l-au trădat. La fel i se va întâmpla și următorului Escu, Ion Iliescu, care n-a putut câștiga alegerile din 1996 tocmai pentru că pierduse încrederea pe axa Moscova-Washington, și-atunci fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, agent acoperit sovietic/rus, a coordonat în mod subteran procesul electoral pentru aducerea la putere a celui de-al treilea Escu, Emil Constantinescu, o marionetă vopsită potrivit pentru ca să semnalizeze o traiectorie occidentală, fiind de fapt un președinte care a girat în continuare dominația foștilor securiști asupra infrastructurii economico-administrative a țării. Constantinescu n-a corespuns așteptărilor securiștilor (la nivel politic era un haos instalat), și chiar înaintea alegerilor din 2000 a fost obligat să abandoneze sub presiunea unor dosare de șantaj ce-ar fi putut să-i ducă direct la pușcărie pe el sau pe apropiații săi.
Iliescu și securiștii săi au acționat însă în mod eficient în timpul mandatului lui Constantinescu, și a reușit revenirea la putere în anul 2000, sprijinindu-se de această dată pe axa de influență SUA-Israel, ce-și începea dominația asupra României, în condițiile în care Federația Rusă nu mai putea emite pretenții de joc politic la noi, fusese pusă la pământ ca influență în mandatele lui Boris Elțîn. După anul 2000 americanii au câștigat treptat autoritate în România, inclusiv prin acțiunile organizației lui Soros, oamenii din serviciile secrete (aflați sub influența cvasi-totală a foștilor securiști) s-au racordat trendului, și-așa a putut intra pe scena puterii cel de-al patrulea Escu, Traian Băsescu, ce-a devenit președinte în 2004, în competiția cu un Adrian Năstase devenit nevolnic și rămas perplex în fața trădării sale de către serviciile secrete.
Ulterior, pentru că n-a vrut să accepte rezultatul generat prin complicitate internațională de intelligence, Năstase a ajuns și la pușcărie, așa cum era s-o pățească și Victor Ponta după 2014, din aceleași motive ca fostul său mentor. Revenind la Băsescu, acesta a forțat realegerea sa prin fraudă electorală în 2009, iar acest lucru a fost posibil doar pentru că a cedat decizia oamenilor lui Soros din justiția și serviciile secrete românești, treabă ce s-a dovedit aproape fatală pentru familia și apropiații săi în final, unii dintre ei înfundând pușcăria. E evident astfel că și Băsescu a fost trădat finalmente de către securiștii săi, dar n-a pățit-o și mai rău doar pentru că a știut să jongleze bine cu dosarele de șantaj la adresa oamenilor luiSoros sau chiar a unuia ca Joe Biden.
Ei bine, în acest șir de trădări prezidențiale ale securiștilor, Iohannis pare că s-a descurcat cel mai bine, n-a fost deranjat nici la realegerea din 2019, și nici înainte cu un an de finalul mandatelor sale nu se întrevăd lovituri fatale din partea serviciilor secrete. Nu-i loc azi să dezvolt descrierea motivelor pentru care Iohannis a reușit, acestea sunt multiple și complexe, e limpede însă că sibianul a învățat bine din lecțiile trecutului, a priceput că poți rămâne la putere doar dacă nu te abați de la foaia de parcurs impusă de către Factorul Extern. Iar în acest fel, nici nu mai trebuie să-ți bați capul prezidențial pentru soluții de supraviețuire la eventualele comploturi ale noilor securiști, pentru că aceștia vor fi repede “disciplinați” chiar de către reprezentanții Factorului Extern, ce beneficiază din plin de exploatarea resurselor românești și nu doresc comploturi ce le pot strica aranjamentele profitabile. Deci la întrebarea cum a scăpat Iohannis de loviturile subterane ale noilor securiști, un răspuns poate fi că prin multă disciplină și precizie, dublată de și mai multă obediență, triplate de și mai multe cadouri oferite protectorilor externi. Rețeta simplă a unui șef de colonie, bine orientat!
