Creţu. Există viaţă şi fără politică, dacă are nevoie de mine…

„Dacă PSD are nevoie de mine, voi răspunde pozitiv. În primul rând, pentru că aş vrea să-mi continui această experienţă pe care o am pentru ţară. Dacă nu, sigur că fiecare poate supravieţui. Mi-aş fi dorit o alianţă, sincer, dar la momentul acesta chiar nu mai e posibilă această alianţă. (…) Că nu mai e loc în politica românească, e o enigmă şi pentru mine. Asta este viaţa”, a menţionat Corina Creţu.

Europarlamentarul român a amintit colaborarea dintre Pro România şi PSD.

„O colaborare cu PSD ne-am dorit dintotdeauna – şi Victor Ponta, şi eu. Puteţi vedea declaraţiile noastre din ultimii doi ani şi jumătate. Acum doi ani şi jumătate, trei ani, domnul preşedinte Marcel Ciolacu a trimis către presă o scrisoare în care era de acord ca Pro România să intre în Partidul Socialiştilor Europeni, pentru că aşa e regula: partidul cel mai vechi trebuie să agreeze partidul cel mai recent venit. (…) Dânsul a fost foarte deschis atunci.

Colegul nostru care reprezintă PSD în PES a vorbit foarte frumos că locul nostru este în familia socialiştilor europeni. Eu am 29 de ani de când sunt membru PSD plus cinci ani de Pro România. Practic, am crescut în politică. Dar probabil că există viaţă şi fără politică. Nu ştiu. Încerc să mă uit în oglindă în fiecare dimineaţă şi să mă gândesc că poate pot alţii mai mult şi mai bine. Eu sunt cu conştiinţa împăcată”, a spus europarlamentarul Corina Creţu.

Politicianul român a amintit câteva dintre realizările sale în calitate de comisar european, printre care atragerea a 8 miliarde de euro în România.

„Ajutorul meu a fost pentru oameni, în folosul lor şi sunt foarte mândră că am lăsat în urmă lucruri palpabile, pentru care şi astăzi primesc invitaţii la inaugurare ca urmare a semnăturilor mele. Singura ţară în care n-am primit niciodată vreo invitaţie este în ţara mea.

Aceasta este frustrarea mea şi durerea mea cea mai mare, sinceră să fiu, pentru că merg pe Sebeş-Turda, dar nu cred că ştie cineva că acea autostradă a fost semnată de către mine”, a menţionat Corina Creţu.

Europarlamentara s-a întâlnit, miercuri seară, cu reprezentanţi ai mass-media din România, participanţi la programul Bursele JTI pentru jurnalişti, singurul de acest tip din România care funcţionează de 25 de ani. În cadrul programului, zece jurnalişti vizitează instituţii europene din Bruxelles, sediul NATO şi alţi actori relevanţi din viaţa publică a UE. 

The post Creţu. Există viaţă şi fără politică, dacă are nevoie de mine… appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *