Criminalii omului de afaceri din Sibiu ar putea scăpa din arest – Greșeli uriașe de procedură făcute de judecătorii români

Criminalii omului de afaceri din Sibiu ar putea scăpa din arest – Greșeli uriașe de procedură făcute de judecătorii români

Criminalii omului de afaceri din Sibiu ar putea scăpa din arest, urmare a greșelilor de procedură făcute de judecătorii români.

Avocatul suspecților reținuți în Marea Britanie a spus că va ataca mandatele de arestare emise de Tribunalul din Sibiu, ceea ce ar putea determina autoritățile din Marea Britanie să-i elibereze. Șeful bandei, Cosmin Costinel Zuleam, este în continuare de negăsit. Ultima sa apariție ar fi fost în Belgia. 

„Dacă ne va da dreptate instanța de control judiciar atunci cred că se va ajunge la anularea hotărârii judecătorului de drepturi și libertăți prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă. Vor fi analizate și mandatele de arestare, însă există și un remediu aici și Curtea de Apel Alba Iulia s-ar putea să dispună odată cu anularea încheierii și rejudecarea acestei cauze de către Tribunalul Sibiu”, a declarat Daniel Oțel, avocatul lui Marian Cristian Minae, unul dintre suspecți.

Crima din Sibiu. Primele imagini cu ascunzătoarea criminalilor – Anchetatorii au pornit pe urmele liderului grupării

Apar noi imagini cu apartamentul criminalilor din Sibiu. Anchetatorii au pornit pe urmele liderului grupării, Costinel Cosmin Zuleam, zis și Olteanu’, care a fugit imediat după ce a aflat că omul de afaceri a murit la spital. Acesta s-ar ascunde în Belgia. Locuința unde au descins mascații și procurorii a fost folosită înainte și după jaful sângeros de la vila lui Adrian Kreiner. 

Apartamentul folosit de cei trei hoți, cercetați pentru moartea omului de afaceri, se află în comuna Dumbrăvița din județul Timiș. În aceeași casă ar fi ajuns și iubita lui Olteanu’, dar și Ilie Sitariu, cel care acum este arestat pentru favorizarea complicilor care i-a ajutat să fugă peste hotare.

În continuare, autoritățile române și cele engleze colaborează pentru extrădarea celor doi suspecți găsiți în Marea Britanie: Laurențiu Ghiță și Marian Minea. După ce vor fi aduși criminalii, procurorii îi vor duce în vila afaceristului pentru reconstituire. 

Mister în jurul morții lui Adrian Kreiner, omul de afaceri din Sibiu bătut și jefuit. Ce arată autopsia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *