Populația din Gaza luptă cu o „nesiguranță alimentară gravă”, afirmă Blinken. „Este o prioritate absolută să protejăm civilii”

Populația din Gaza luptă cu o „nesiguranță alimentară gravă”, afirmă Blinken. „Este o prioritate absolută să protejăm civilii”

Toată populația din Fâşia Gaza se află într-o situație nemaiîntâlnită, confruntându-se cu o „nesiguranţă alimentară gravă”, a declarat marţi secretarul de stat american Antony Blinken, citând date ale ONU, în Filipine, unde se află în vizită oficială, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Continuăm să ne confruntam cu o situaţie umanitară oribilă în Gaza”, a spus Blinken la Manila. Cu o zi înainte, oficialul american a fost laSeul pentru a consolida legăturile cu cele două state aliate asiatice, notează EFE.

„Este o prioritate absolută să protejăm civilii şi să oferim asistenţă umanitară celor care au nevoie disperată de ea”, a adăugat el.

Situația este din ce în ce mai gravă

Conform celei mai respectate măsurători în materie, 100% din populaţia din Gaza suferă de nesiguranţă alimentară gravă. Este pentru prima dată când o întreagă populaţie a fost clasificată astfel”, a mai menționat Blinken,

De aici, acesta va merge în Arabia Saudită şi Egipt pentru a discuta despre o încetare a focului în Fâşia Gaza şi de a accelera livrarea ajutorului umanitar.

Agenţiile specializate ale ONU au avertizat luni că peste 1,1 milioane de locuitori din Gaza, adică jumătate din populaţie, se confruntă deja cu „o situaţie alimentară catastrofală”, aproape de foamete, „cel mai mare număr înregistrat vreodată”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *