Naționala de handbal feminin a României debutează pe 1 decembrie la Campionatul Mondial din Danemarca, Suedia și Norvegia (29 noiembrie-17 decembrie), cel mai important turneu din actualul ciclu olimpic. Echipa antrenată de Florentin Pera joacă în Grupa E, la Herning, cu Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) și Danemarca (5 decembrie). Primele 3 clasate se califică în grupele principale (Main Round), iar de acolo primele două vor merge mai departe în sferturile de finală. Obiectivul României e o clasare pe locurile 1-7, o poziție care ar asigura prezența la turneele preolimpice de anul viitor.
Înainte de plecarea în Danemarca, am stat de vorbă cu Cristina Neagu, Eliza Buceschi și Cristina Laslo despre așteptări și obiective, schimbarea de generații, dorința de rezultate, trecutul și viitorul uneia dintre echipele cele mai iubite ale României.
Au trecut opt ani de la ultima medalie obținută de echipa națională de handbal feminin, bronz la Campionatul Mondial din 2015, jucat în Danemarca. România se întoarce acum în aceeași sală din Herning unde a urcat atunci pe podium, condusă de un alt antrenor pe bancă – Florentin Pera – și cu un lot schimbat aproape în totalitate: doar trei jucătoare de atunci mai sunt în actuala echipă: Cristina Neagu, Eliza Buceschi și Crina Pintea. Se întoarce însă cu o miză importantă: o clasare în primele șapte, poziție care le-ar asigura un loc la turneele preolimpice din primăvara viitoare și șansa de a lupta pentru calificarea olimpică.
Coordonatoarea de joc Cristina Laslo, lidera unei generații care a câștigat aurul mondial la tineret, n-a fost pe teren în 2015. A debutat la naționala mare în 2017 și își amintește și acum emoțiile acelor prime meciuri, când simțea că totul se întâmplă prea rapid. Le-a depășit în timp, pe măsură ce a câștigat experiență internațională la echipa de club și s-a acomodat cu ritmul și viteza jocurilor de senioare. „Cu răbdare multă, cu meciuri mai multe jucate la echipa de club. Trebuie timp, nu se poate de pe o zi pe alta. E cu totul altceva să fii bun la tineret și să fii bun și la senioare. Sunt mai multe lucruri de gestionat.”
Acum are 27 de ani și e una dintre jucătoarele de bază la linia de 9 metri. „E un rol foarte important în echipă și, până la urmă, sunt printre cele mai vechi jucătoare de aici, pentru că nu sunt foarte multe. Cumva am o responsabilitate, pe care mi-o doresc și care îmi place, responsabilitatea de a fi conducătorul de joc.”
Un turneu decisiv
Din acest rol, simte miza celui mai important turneu din actualul ciclu olimpic și crede că e important să fie bine gestionat de o echipă formată atât din jucătoare cu experiență, cât și din jucătoare tinere. „Se simte o anumită presiune, e în joc calificarea la turneul preolimpic. Trebuie să gestionăm astfel de situații, mai ales în meciul cu Serbia.” (n.r. – al doilea meci din grupă, unde victoria e importantă pentru a merge cu puncte în Main Round).
Campioană mondială cu naționala de tineret în 2014, nu se ferește de meciurile cu miză și privește cu optimism Mondialul din țările nordice, unde handbalul e foarte popular. „E singura noastră șansă, până la urmă. Eu abia aștept. Pentru că o să avem foarte mulți fani, așa cred și sper, mai peste tot am jucat cu fani. (…) Dacă ieșim din grupă și mergem în Main Round și acolo mai câștigăm, sunt șanse bune. Avem un culoar bun, iar România poate să prindă o zi bună când e nevoie.”
Revenirea după accidentare
Anul trecut pe vremea asta, când naționala se pregătea de Campionatul European din Macedonia, Cristina Laslo nu putea să calce pe piciorul stâng. O accidentare la fascia plantară a ținut-o departe de teren, din august până în ianuarie, și departe de turneul pe care România l-a încheiat pe locul 12.
„O astfel de pauză te scutură un pic”, spune acum jucătoarea Bistriței, bucuroasă să revină în lot. „Pe mine m-a făcut să apreciez mult mai tare fiecare antrenament, fiecare turneu, fiecare meci. Stând la televizor și stând la pat, fără să ai voie măcar să te încalți cu adidași, acum mergi altfel la antrenament și la meci, cu bucuria de a fi acolo și de a putea juca handbal.”
E o bucurie pe care i-ar plăcea să se pună mai mult accent. „A fost și calificarea băieților la fotbal și mi se pare că s-a pierdut din bucuria asta, de a fi efectiv acolo și de a reprezenta România. În primul rând, pentru mine asta contează. Cred că oricum, fără zâmbetul pe buze și fără să îți placă și să te bucuri de ce faci, nu poți să ai rezultate.”
Nevoia de rezultate
Iar România are nevoie de rezultate, după clasările mai puțin bune pe care le-a obținut la ultimele turnee finale: locul 12 la Campionatele Europene din 2020 și 2022, locul 13 la Mondialul din 2021. Au fost înfrângeri aspru criticate, corelate cu așteptările mereu mari din jurul naționalei de handbal feminin, dar și cu o perioadă de schimbări prin care a trecut aceasta, cu accidentări și absențe neprevăzute, schimbări de generații și de antrenori (echipa a avut cinci selecționeri în cinci ani).
„Lumea are foarte mari așteptări de la naționala României, e clar. Și noi, în ultimii ani, nu ne-am ridicat la așteptări. Cu schimbarea asta de generații, nu e chiar așa ușor să ții piept unor sisteme și țări care au totul pus la punct pe 15 ani de acum încolo. E vorba și de sistem. Dacă te uiți, nu este nicio surpriză la câștigarea Mondialului sau Europeanului, sau în primele patru sau opt echipe. Tot timpul au fost cam aceleași țări. În afară de Croația, care a făcut o surpriză acum doi ani (n.r. – a luat bronzul în 2020) și câte o echipă care mai câștigă un meci-surpriză, în rest, sunt cam aceleași echipe în primele opt. Și noi am fost acolo, și de la un moment dat am început să nu mai fim.”
Ce poate fi făcut mai bine ca echipa să revină acolo? „În primul rând, pe mine m-a ajutat experiența jocurilor de la echipa de club și importanța care mi s-a dat. Pentru că noi suntem talentați, ca popor, și avem jucători buni. Dar nepuși în valoare și stând pe bancă, ei nu pot să exprime asta. Și atunci, vin la națională și sunt puși în postura de a juca. Eu cred că undeva mai multă experiență la echipa de club, inclusiv în EHF sau Champions League, ar aduce mai multă valoare echipei – în gestionarea situațiilor, emoțiilor, responsabilității. Mai multă responsabilitate și personalitate, pentru că buni și talentați suntem.”
Există și o dorință de a arăta că rezultatele din ultimii ani nu reflectă potențialul echipei, spune Cristina: „Cel puțin din punctul meu de vedere, clar da. Mai ales venind dintr-o perioadă în care se mergea spre locurile 1-8, chiar și 1-4, e prea mare diferența, nu ne e acolo locul. Dar poți să pierzi un meci și să ajungi pe locul 10. Dacă pierzi meciul ăla important, poți să mergi ori în partea de sus, ori în partea de jos, cum s-a și întâmplat. (…) Dar ține și de partea fizică. Un turneu cu atât de multe meciuri ține și de gestionarea lui, de accidentări, de partea fizică. Se pune accent și pe partea asta, mai ales în a doua parte a competiției, unde deja ai trecut de trei-patru meciuri și se resimte oboseala. Ține de cum gestionezi mai multe lucruri.”
Ce ar mulțumi-o finalul lunii decembrie? „Să știu că am dat totul și am jucat din plăcere și din responsabilitatea de a-ți reprezenta țara. Și fair-play-ul acesta, pe care eu mereu l-am avut: dacă adversarul e mult mai bun și s-a arătat mult mai bine decât noi în ziua aia și noi am dat totul, tot respectul. Dar mi-aș dori să fim în primii opt. Asta cred că m-ar mulțumi: un rezultat în primii opt, o calificare la preolimpic și să simt că avem potențial pentru calificarea la Jocurile Olimpice.”
„Unite și cu spirit de luptă și încrezătoare în forțele proprii, putem ajunge din nou unde am fost obișnuiți cu toții, în prima parte a clasamentului. Vreau să ieșim de pe teren mândre și cu capul sus, alături de fani. Și dacă adversarul este mai bun decât noi, tot respectul. Dar România are potențial și merge în Danemarca pentru o mare luptă.”
de Andreea GiucleaCredit foto: Wolf Art Agenția de Imagine
