Doi criminali români căutați de 20 de ani au fost prinși în Spania. Cel mai tânăr a exclamat, când a fost arestat: „În sfârșit voi putea dormi liniștit!”

Doi criminali români căutați de 20 de ani au fost prinși în Spania. Cel mai tânăr a exclamat, când a fost arestat: „În sfârșit voi putea dormi liniștit!”

Poliția catalană, Mossos d’Esquadra, a arestat doi bărbați care se aflau în Catalonia de 20 de ani, unde au fugit după ce au ucis, în Franța, în 2003, un tânăr care s-a îndrăgostit și a încercat să elibereze o prostituată pe care cei doi o exploatau, infracțiune pentru care au au fost condamnați în 2011, condamnare care era pe cale să expire, scrie cotidianul basc Deia, care preia informația de pe site-ul poliție catalane.

Detaliile acțiunii poliției au fost anunțate într-o conferință de presă de subinspectorul Manel Novoa, șeful Unității Centrale de Omucideri, care se ocupă de vechile infracțiuni nerezolvate și care a dezvăluit că cei doi arestați sunt un bărbat de 51 de ani și nepotul acestuia, de 39 de ani. În 2011 au fost judecați în lipsă și condamnați în Franța la pedepse de 30 și 26 de ani de închisoare pentru această crimă, faptă care s-ar fi prescris în 2025.

Cei doi deținuți, de naționalitate română, lucrau ca proxeneți în Franța, când, pe 20 februarie 2003, au bătut până la moarte un tânăr de 29 de ani care se îndrăgostise de o prostituată pe care ei o exploatau și a încercat să o elibereze alături de o prietenă de-ale ei.

După atacul sălbatic asupra tânărului, cei doi români au urcat cadavrul într-o mașină, l-au abandonat într-o zonă împădurită de lângă Grondeville, în Nancy, și au fugit cu același vehicul în Catalonia, unde au trăit în ultimii 20 de ani cu identități false.

În același an, în 2003, au fost identificați în același vehicul în Catalonia, unde în primii ani au fost proxeneți. Unchiul a fost arestat pentru conducerea în stare de ebrietate, iar nepotul pentru agresiune sexuală și răpirea unei prostituate. Fata a reușit apoi să fugă în România și dosarul s-a închis fără condamnare pentru agresor.

Apoi, nepotul și-a denunțat unchiul în 2008 pentru amenințări din cauza unor datorii, totul sub identitățile lor false, dau ulterior cei doi s-au împăcat.

Începând cu acel an, când numele lor a apărut în mass-media franceză legat de crima pe care au comis-o, și mai ales din 2011, când au fost condamnați în Franța în lipsă și a fost emis un mandat internațional de arestare împotriva lor, ambii au decis să încerce să devină anonimi, au dispărut și nu au lăsat nicio urmă.

<blockquote class=”twitter-tweet”><p lang=”ca” dir=”ltr”>Detenim els dos autors de l’assassinat d’un home comès a França l’any 2003 que han viscut a Catalunya amb identitats falses durant els darrers 20 anys. Els dos detinguts van ser extradits a França on compleixen una condemna de 30 i 26 anys de presó <a href=”https://t.co/ucHq4fZO3W”>https://t.co/ucHq4fZO3W</a> <a href=”https://t.co/rXN2kNJ4xD”>pic.twitter.com/rXN2kNJ4xD</a></p>&mdash; Mossos (@mossos) <a href=”https://twitter.com/mossos/status/1729045684278481287?ref_src=twsrc%5Etfw”>November 27, 2023</a></blockquote> <script async src=”https://platform.twitter.com/widgets.js” charset=”utf-8″></script>

Unchiul locuia cu soția sa în Segur de Calafell (Tarragona), și luase numeroase măsuri de siguranță, precum instalarea de camere de supraveghere și mici deghizări, cum ar fi purtarea unei bărbi, a unei măști, sau a cozorocului șepcii mereu lăsat peste ochi. A avut însă probleme cu vecinii, care l-au denunţat pentru natura sa violentă.

Nepotul a încercat să-și refacă viața alături de soția sa în El Prat de Llobregat (Barcelona), unde a lucrat în hoteluri de lux. La momentul arestării, acesta le-a spus agenților că este „are remușcări” pentru crima pe care a comis-o când avea 19 ani și a exclamat: „În sfârșit voi putea dormi liniștit!”

Polițiștii au ajuns pe urmele celor doi deținuți în urmă cu un an și jumătate, când unitatea care investighează cele mai vechi omucideri nerezolvate a început să ancheteze uciderea unei prostituate într-un bordel din Catalonia, la o dată pe care Mossos nu o cunoștea, dar, în orice caz, anterior anului 2011.

Analizând cazul, anchetatorii au depistat că unchiul se ocupa cu supravegherea în acest bordel și că în momentul comiterii omorului se afla aproape de locul faptei.

Datorită faptului că unchiul și nepotul său au fost identificați în aceeași mașină cu care au fugit din Franța în 2003, polițiștii catalani au început să-i cerceteze în calitate de suspecți pentru uciderea prostituatei din Catalonia și au cerut ajutorul poliției din România, unde unul dintre ei avea un dosar de omucidere imprudentă. De asemenea, fusese cercetat în 1995 pentru jafuri violente în Belgia și Franța.

Astfel, la aproape două decenii după ce s-au stabilit în Catalonia cu identități false, au folosit documente croate, au putut fi identificați cu numele lor reale și s-a putut confirma că din 2011 au o condamnare definitivă pentru crima din 2003, din Franța, care ar fi expirat în 2025, dacă nu ar fi fost găsiți.

De altfel, mașina cu care au fugit din Franța în 2003 se afla într-o parcare, acoperită cu prelată, cu plăcuță spaniolă și cu capcane, precum sticlele de apă, pentru a verifica dacă a încercat cineva să o deschidă.

Anchetatorii Mossos analizează acum vehiculul, în special portbagajul, pentru a se descoperi indicii că tânărul care a fost ucis în Franța a fost transportat în el, dar și pentru indicii despre crima din Catalonia, care este încă cercetată, dar pentru care, deocamdată, cei doi nu mai sunt cercetați.

Ambii au fost arestați la domiciliul lor pe 1 și 2 august anul acesta și, după ce au fost aduși în fața justiției, Curtea Națională a dispus încarcerarea lor și transferarea într-o închisoare din Franța, pentru a-și ispăși pedeapsa.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *