Cum a aflat Eugenia Șerban că fiul ei e dependent de droguri: „Mi-a furat toate bijuteriile din casă”. Actrița a fost amenințată de copilul ei

Cum a aflat Eugenia Șerban că fiul ei e dependent de droguri: „Mi-a furat toate bijuteriile din casă”. Actrița a fost amenințată de copilul ei

Eugenia Șerban a vorbit din nou despre dependența fiului său și a dezvăluit cum a aflat că acesta se droghează. Actrița nu știe ce să facă să își mai ajute copilul și a mărturisit că a încălcat chiar și ordinul de protecție.

Invitată în ediția de luni, 1 aprilie, a emisiunii „La Măruță”, Eugenia Șerban a dat detalii înfiorătoare despre calvarul prin care trece de mai bine de 14 ani. Fiul actriței, în vârstă de 30 de ani, consumă substanțe interzise de la vârsta de la 16 ani. Situația s-a înrăutățit în ultimii doi ani, când tânărul și-a amenințat mama de mai multe ori.

Eugenia Șerban dă vină pe anturaj pentru starea în care copilul ei a ajuns. Pentru că a ajuns la capătul puterilor și nu a mai știut cum să gestioneze situația dureroasă prin care trece, vedeta a cerut ordin de protecție.

„Am simțit că ceva nu e în regulă. După care am început să observ că lipsesc bani, lucruri valoroase. După care l-am internat când a fost cazul. Comportamentul copiilor este foarte schimbat. Drogurile din ziua de astăzi sunt mult mai periculoase. Sunt aceste «legale» accesibile lor, mult mai ieftine. Se vând și la colț de stradă. Poliția nu face nimic.

Devenise recalcitrant. Am pus piciorul în prag. În ultimii ani lucrurile au evoluat și nu spre bine. Din curiozitate, acum vreo 2 ani de zile, când a aflat că aceste legale nu ies la teste, a zis să încerce și el. 

Am ordinul de protecție, încep să-l ajut în continuare. Primul lucru pe lumea asta sunt mamă. Când am vorbit prima dată despre asta, de atunci primesc foarte multe mesaje, vor să-i ajut.

Nu știu cum să-i ajut, nu am putut să mă ajut singură. Aceste substanțe se îmbunătățesc de la o săptămână la asta. Nu există teste pentru ele. Nu se știu formulele”, a povestit Eugenia Șerban la PRO TV, potrivit Fanatik.

Eugenia Șerban

Eugenia Șerban

„A fost internat câteva zile. Este în tratament”

Deși are ordin de protecție, actrița a fost alături de fiul ei, pentru că și-a dorit să-l ajute așa cum a putut. Potrivit spuselor acesteia, Lorans Fawz Bataineh se află acum sub tratament.

„A fost internat câteva zile. Este în tratament. Am încălcat de multe ori ordinul de protecție”, a spus Eugenia Șerban despre ceea ce a urmat după ce a apelat la ajutorul autorităților.

Ajunsă la capătul puterilor, Eugenia Șerban este de părere că cei de la conducere au o mare parte din vină. „Prima dată a pornit cu anturajul. Cineva a putut să spună, cineva care oricum este într-o funcție de conducere, că societatea oricum e bolnavă, a adolescenților de azi. Nu sunt spitale, ni se spune să așteptăm ani de zile. Le moare creierul”.

„Părinții nu vor să-și piardă joburile, respectul din societate, ca nu cumva să se afle că copilul lor are o problemă”

Timp de 14 ani, Eugenia Șerban a tăcut și nu a vorbit despre problemele cu care se confruntă fiul ei, mai ales că acesta a amenințat-o dacă va spune ceva. De asemenea, actrița a precizat că au fost perioade în care fiul ei nu a mai consumat substanțe interzise, însă dependența a revenit.

„El s-a lăsat perioade destul de lungi. Problema este că noi nu vorbim, pentru că nu vrem să le facem noi rău sau nu vrem să ne periclităm noi funcțiile. Părinții nu vor să-și piardă joburile, respectul din societate, ca nu cumva să se afle că copilul lor are o problemă. Eu n-am făcut-o din dorința de a nu-i face lui rău. N-am vrut s-o fac public, pentru că el acum mă privește cu mai multă ură.

Era mai bine să vorbesc eu și atunci când eram pregătită. Ăsta nu este un motiv de scandal. Este o problemă reală a vieții copilului meu. Unul dintre motivele pentru care am luat acel ordin mă amenința cu supradoza”, a susținut Eugenia Șerban.

„Mie acum 12 ani mi-a furat toate bijuteriile din casă. Bijuterii cu care puteam să-mi cumpăr și în ziua de astăzi două apartamente într-o zonă de lux”

Pentru a face rost de bani pentru droguri, Lorans Fawz Bataineh ajunsese să fure chiar din casa mamei sale. Actrița a povestit că i-au dispărut bijuterii foarte valoroase.

„Mie acum 12 ani mi-a furat toate bijuteriile din casă. Bijuterii cu care puteam să-mi cumpăr și în ziua de astăzi două apartamente într-o zonă de lux. M-am trezit că nu mai am nimic în casă. Nu te duci la muncă cu bijuterii. Acum 14 ani încă nu eram pregătiți pentru lumea asta. Nu știam cum se observă schimbările.

Că vrem sau nu vrem, sunt aproape un milion de dependenți în această țară. Oameni peste 50 de ani, care consumă și care sunt în funcții de conducere și care nu fac nimic. (….) Bani pe ascuns i-a dat tatăl lui, care a murit înainte de a face el 18 ani. Taică-su prefera să-i dea bani mulți și pe ascuns”, a explicat Eugenia Șerban.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *