Cum a condamnat Ceaușescu milioane de români la frig și privațiuni. Decretul frigului și întunericului

Cum a condamnat Ceaușescu milioane de români la frig și privațiuni. Decretul frigului și întunericului

În ultimii doi ani de comunism, românii au avut parte de gaze naturale și curent electric doar câteva ore pe zi. Decretul din 4 februarie 1987 dat de Nicolae Ceaușescu avea să arunce țara într-un declin social de neimaginat, chiar și la începutul anilor “80, când au fost instituite primele măsuri de austeritate. Înainte de a impune așa-numitul “decret al frigului, foametei și întunericului”, Ceaușescu a discutat cu membrii Biroului Comitetului București pentru raționalizarea consumului de energie electrică și gaze, potrivit Realitatea Plus.Un apartament cu 2 camere avea stabilită o cotă lunară de maximum 140 de metri cubi în lunile decembrie și februarie, în timp ce în ianuarie cota era de 170 de metri cubi. Pe timpul verii, cota era de sub 30 de metri cubi.

Spre exemplu, un apartament cu 2 camere avea stabilită o cotă lunară de energie electrică de doar 30 de kilowați-oră pe perioada iernii, iar în restul anului era de 20.Nicolae Ceaușescu: „Vom merge la majorarea cu 500% a prețului, nu pe procente mici. În rest, vom merge până la scoaterea din muncă a celor care depășesc consumul. Dar la populație, oprim pur și simplu, atât energia electrică cât și gazele. (…) Blocurile sunt pline de lumină. Să mai stea oamenii într-o singură cameră. Trebuie discutat cu oamenii…”.Pentru pâine, gheare de pui sau copitele de porc (“adidași”), precum și nechezol, denumirea ironică a românilor pentru un înlocuitor de cafea cu îndulcitori, românii își omorau și bruma de timp dintre serviciu si culcare, la cozi interminabile.Ca și cum bătaia de joc nu era suficientă, oamenii erau nevoiți să-și adapteze ritmul de viață și după programul noilor întreruperi impuse de Ceaușescu: „(…) La gaze, așa cum am stabilit, se asigură gazele între orele 8 și 13,00 – pentru ca oamenii să poată găti – și seara de la orele 19,00 și 20,00. În rest, vom întrerupe gazele”. – SURSA: ANIC, Fond CC al PCR-Secția organizatorică.Așa a vrut Ceaușescu să facă din Capitală un model de ordine pentru toată țara. Nu a crescut prețurile, însă dacă românii își depășeau rația erau penalizați cu sume de 5 ori mai mari și se alegeau cu serviciile tăiate complet. Mai mult, riscul principal era că românii riscau să fie dați afară de la serviciu dacă nu aveau cum să își plătească consumul. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *