Cum alegi lenjerii de pat pentru copii. 5 criterii de care trebuie să ții cont

Te gândești să schimbi lenjeria de pat din camera copilului, dar nu știi cum să faci alegerea potrivită pentru ca cel mic să se bucure de confort, dar și de personajele sale preferate? 

Indiferent că alegi lenjerii de pat pentru dormitorul tău sau pentru cel al puiului tău, există o serie de criterii de care trebuie să ții cont dacă îți dorești să creezi o atmosferă magică și reconfortantă, dar și un mediu curat și sănătos. Alegerea corectă a așternuturilor nu numai că vă va schimba viața în bine, ci va transforma camerele în adevărate oaze de liniște și relaxare. 

Iată de ce trebuie să ții cont atunci când alegi lenjerii de pat:

Materiale naturale, plăcute la atingere: Optează pentru lenjerii de pat din bumbac sau alte materiale naturale și moi care vor oferi senzația de confort și vor lăsa pielea să respire pe timpul nopții. 
Design și imprimeuri inspirate: Alege lenjerii de pat în culorile preferate, cu modele și imprimeuri care să stimuleze imaginația celor mici. De exemplu personajele din desene animate și filme, formele geometrice, animăluțele sau modelele inspirate din natură pot fi o variantă sigură. Poți alege și nuanțe relaxante, dar cel mai important este să te consulți cu toată familia atunci când te hotărăști să faci o schimbare.
Dimensiuni potrivite: Verifică dimensiunile exacte ale patului și asigură-te că lenjeria pe care o alegi se potrivește perfect. Cearceaful, pilota și pernele cu dimensiuni prea mari sau prea mici vor crea o senzație de disconfort și nu vor contribui la un somn odihnitor. 
Alergii și măsuri de siguranță: Unul dintre cele mai importante lucruri atunci când alegi lenjerii pentru tine și camera copilului este să ții cont de materiale. Acestea trebuie să fie hipoalergenice, respirabile și prietenoase cu pielea. Dacă tu sau cel mic aveți alergii sau sensibilități la anumite materiale, asigură-te că lenjeriile de pat alese sunt potrivite acestor nevoi și nu sunt fabricate din fibre sintetice care conțin substanțe chimice.

De asemenea, în cazul puiului tău poți verifica dacă lenjeria respectă toate standardele de siguranță și nu are accesorii, fermoare, sau piese detașabile care ar putea prezenta un pericol pe timpul nopții. 

Rezistența la uzură: Având în vedere criteriul calitativ, cele mai potrivite lenjerii sunt cele rezistente la utilizare frecventă și spălări repetate, mai ales în cazul copiilor. Verifică instrucțiunile de îngrijire și optează pentru materiale care nu necesită tratamente speciale, nu se decolorează și pot fi curățate cu ușurință de fiecare dată când e nevoie. Poți alege să adaugi cuverturi rezistente și perne decorative în forme haioase pentru a proteja patul de pete și uzură.

În final, nu uita să iei în considerare preferințele copilului și să îl implici în procesul de selecție, dacă vârsta îi permite. Ține cont de recomandările de mai sus și vei putea transforma dormitorul tău, dar și camera copilului într-o oază de relaxare și un loc creativ unde visele pot prinde contur.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *