Cum arată o zi de muncă a lui Mircea Geoană, numărul doi în NATO: „La 8.30 suntem la prăvălie, luăm decizii, mergem la sală, apoi avem viață socială”

Cum arată o zi de muncă a lui Mircea Geoană, numărul doi în NATO: „La 8.30 suntem la prăvălie, luăm decizii, mergem la sală, apoi avem viață socială”

Mircea Geoană, 65 de ani, a fost invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia pe GSP.RO, și a povestit cum arată activitatea sa la sediul NATO, care sunt activitățile sportive pe care le au la dispoziție cei 5.000 de angajați și de ce, de multe ori, refuză să beneficieze pe pază și protecție.

Fost ambasador al României în SUA, fost ministru de externe, fost președinte al PSD, fost președinte al Senatului României și fost candidat la Președinția României, Mircea Geoană este de pe 17 octombrie 2019 secretarul general adjunct al NATO. 

Mandatul său urmează să se termine în 2024, dar momentan politicianul nu știe ce va urma în cariera sa.

„Există viitor și după NATO!”

„Eu am o treabă de făcut la NATO. Mi-o termin anul viitor și numai după aceea voi lua o decizie de viitor. Viitorul e frumos oricum! Dumnezeu mi-a dat o șansă să învăț în acești patru, cinci ani la NATO lucruri pe care nu le-aș fi învățat altfel. Există viitor și după NATO!”, susține acesta.

Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO, al doilea om din NATO a dat detalii despre cum arată viața sa, la sediul organizației de la Bruxelles, Belgia. 

„Noi, la 8.30, suntem la prăvălie și începem în fiecare dimineață cu o reuniune cu toate echipele noastre. Nu mare, cam 10-15 oameni, unde vedem ce s-a mai întâmplat și luăm decizii. Terminăm programul la 18.30-19.00, pentru că mai avem și viață socială”, spune Geoană.

„Salariul e bun, nu e nimic gigantic”

„Acolo nimeni nu pontează pe nimeni, nu avem niciun fel de problemă când vin oamenii la serviciu. Pot pleca și în oraș, pot să facă ce vor. Toată lumea știe că e vorba de o cultură a eficacității și a respectului față de instituție. Eu niciodată nu mi-am făcut vreo grijă că un coleg de-al meu n-a venit o zi sau o jumătate de zi la serviciu”, a explicat acesta. 

Și a mai adăugat: „Salariul e bun, nu e nimic gigantic, tot sector public este. Adică nu ai stresul execuției unei decizii. E o prăvălie care merge bine”.

„A ajunge la o decizie cu consecințe globale, asta este marea răspundere”

Întrebat dacă e grea viața într-o astfel de funcție, Geoană a răspuns: „Da și nu! Acolo n-ai o grijă când ai decis ceva, că echipele nu-și fac treaba sau că nu livrează întocmai, la timp și la calitate foarte bună ce au de făcut. În schimb, a ajunge la o decizie cu consecințe globale și care schimbă destine și viața este un lucru complicat. Asta este marea răspundere”.

La NATO conduc și partea de resurse umane și avem foarte multe românce și foarte mulți români. Sunt atât de buni, de respectați, de performanți, aș spune că sunt mai motivați decât cei cu state mai vechi în Alianță. Și mă bucură acest lucru.

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO:

„Dacă nu fac sport, mă îmbolnăvesc”

Pe lângă activitățile care țin de conducere, politicianul a dezvăluit că la sediul de la Bruxelles, angajații au tot felul de facilități, inclusiv sportive. 

„Pe lângă sediul nostru, unde muncesc și trăiesc cinci mii de oameni, avem un centru sportiv foarte, foarte modern. Sală, terenuri de tenis pe zgură care sunt acoperite, piscină”, spune acesta.

Care dezvăluie activitățile colaboratorilor săi: „Am colegi care lucrează pentru noi, pe partea civilă, politică, cu mine și cu secretarul general și îi văd cum la pauza de prânz își iau rucsacul în spate și se duc peste drum la centrul sportiv. Fac sport, apoi își fac un duș și vin înapoi la birou. Inclusiv eu fac bicicletă în fiecare dimineață, un pic de forță, elasticitate. Dacă am o săptămână în care nu fac sport, mă îmbolnăvesc”.

Terenuri de tenis NATO

A fost și arbitru de fotbal: „Au încercat să mă mai momească cu o damigeană de vin”

Întrebat despre speculațiile din ultima perioadă despre starea sa de sănătate, Geoană s-a rezervat în a spune: „Toată lumea mai are câte un episod despre sănătate. Sunt foarte bine, iar sportul face parte din această rețetă. O boală vine și trece”. 

În tinerețe am jucat un an jumate baschet, apoi doi ani rugby, iar înainte de Revoluție am fost și arbitru de fotbal. Sportul îmi este în sânge. Au încercat să mă mai momească cu o canistră de benzină, cu o damigeană de vin, cum era pe vremea aia. Înjurături îți luai la greu, dar fugărit, nu.

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO:

„Semnez că n-am nevoie de protecție”

În cadrul emisiunii de pe GSP.RO, moderatorul Ovidiu Ioanițoaia l-a întrebat pe Mircea Geoană de ce umblă prin București fără pază, preferând să se deplaseze de unul singur. „Am un uriaș respect față de viața privată a colaboratorilor mei”, a răspuns. 

Apoi a precizat: „Normal că avem și protecție, dar că în patru ani de când sunt la NATO cred că o dată sau de două ori i-am chemat în weekend să vină să lucreze pentru mine. Aș putea să o fac, dar nu o fac, pentru că au și ei familie”.

Continuând să spună: „Atunci când mergem într-o țară NATO, pe mine mă predau din post în post de serviciile țării respective. Când mă duc în afara NATO, trebuie să vin cu echipa mea, fiind o treabă oficială”. 

Iar „când mă plimb seara prin București sunt singur, pentru că insist ca tinerii cu familii care lucrează pentru noi să bea o bere și să vadă un meci de fotbal. De multe ori semnez că nu am nevoie de protecție, pentru că nu vreau să abuzez”.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/-leKAMAcbnc” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *