Cum au arătat ultimele săptămâni din viața lui Navalnîi, în închisoarea din Arctica: „Mai întâi este noapte, apoi seară, apoi din nou noapte”

Cum au arătat ultimele săptămâni din viața lui Navalnîi, în închisoarea din Arctica: „Mai întâi este noapte, apoi seară, apoi din nou noapte”

Aleksei Navalnîi, cel mai important lider al opoziției din Rusia, care a murit vineri, 16 februarie, după cum au anunțat autoritățile ruse, și-a petrecut ultimele săptămâni într-o colonie penitenciară situată deasupra Cercului Arctic, scrie AFP, potrivit The Moscow Times.

Sentința lui de 19 ani de închisoare a fost condamnată pe scară largă atât de organizațiie de apărare a drepturilor omului, cât și de Occident, fiind considerată o pedeapsă pentru că a îndrăznit să se opună președintelui Vladimir Putin.

Prin mesajele transmise prin intermediul avocaților săi, el a postat în mod regulat pe rețelele de socializare, pe un ton caracteristic: optimist, ironic și lejer.

Iată cum au arătat ultimele săptămâni ale lui Navalnîi, în propriile lui cuvinte, conform unei reconstituiri a agenției France Presse:

„Ho-ho-ho”

Pe 26 decembrie, Navalnîi a postat primul său mesaj din noua colonie penitenciară din Arctica, după ce a fost dat dispărut timp de mai multe săptămâni de către apropiații lui, în contextul în care a fost mutat din fosta închisoare, situată mai aproape de Moscova.

Friguroasa colonie penitenciară IK-3 din regiunea siberiană Iamalia-Neneția, situată la aproximativ 2.000 de kilometri de Moscova, regiunea lui natală, va fi locul unde își va petrece ultimele săptămâni.

„Sunt noul vostru bunic Frost”, a afirmat Navalny, în maniera sa obișnuită, ironică, după ce a ajuns acolo.

„Am un tulup, o ușanka și voi avea în curând valenki”, a spus el, referindu-se la hainele de iarnă, căciulile și cizmele tradiționale rusești de blană.

„Acum locuiesc deasupra Cercului Arctic… Dar nu spun «ho-ho-ho», ci «oh-oh-oh» când mă uit pe fereastră, unde mai întâi este noapte, apoi seară, apoi din nou noapte”, a mai scris el, prin intermediul avocaților.

Navalnîi a precizat că era obosit după călătoria de 20 de zile de la închisoarea sa anterioară din regiunea centrală Vladimir, aflată în apropiere de Moscova.

„Nu vă faceți griji pentru mine, totul este bine. Sunt foarte fericit că am ajuns în sfârșit aici”, a mai afirmat opozantul rus.

„Mă gândeam la Leonardo DiCaprio”

Câteva săptămâni mai târziu, după o perioadă de carantină, Navalnîi a împărtășit mai multe detalii despre condițiile din noua închisoare din Arctica.

„Ideea că Putin a fost suficient de mulțumit de faptul că m-a pus într-o cazarmă din Nordul Îndepărtat, astfel încât să nu mă mai arunce în celulele de izolare a fost… naivă”, a transmis principalul critic al Kremlinului, în vârstă de 47 de ani.

Autoritățile penitenciare i-au spus: „Condamnatul Navalnîi a refuzat să se prezinte în mod corect. Șapte zile în izolare”.

Navalnîi a petrecut peste 300 de zile la izolator – sau „celula de pedeapsă”, așa cum au numit-o colegii săi, pe baza denumirii ei în limba rusă – în timpul celor trei ani de închisoare.

El a fost obligat să stea acolo de 27 de ori, de multe ori pentru încălcări minore ale protocolului închisorii.

Fiind lăsat să iasă zilnic la plimbare, în întuneric beznă, la ora 6:30 dimineața, Navalnîi a spus: „Mi-am promis că voi ieși afară pe orice vreme”.

Celula lui avea „11 pași de la un perete la altul”.

„Nu a fost niciodată mai frig decât minus 32 de grade Celsius. Chiar și la o astfel de temperatură poți merge mai mult de o jumătate de oră – doar dacă ai timp să-ți crească la loc nasul, urechile și degetele”, a scris el, într-o postare din 9 ianuarie.

„Astăzi mergeam pe jos, înghețam și mă gândeam la Leonardo DiCaprio și la trucul lui cu un cal mort din (filmul) The Revenant”, a mai scris el, referindu-se la o scenă în care personajul interpretat de celebrul actor se târăște într-o carcasă de animal pentru a se încălzi.

„Nu cred că ar funcționa aici. Un cal mort ar îngheța în 15 minute”, a adăugat Navalnîi.

„Sunt rus”

Navalnîi a ridiculizat în mod regulat rutinele din închisoare.

Pe 22 ianuarie, el a spus că gardienii închisorii IK-3 îi trezeau pe toți la ora 5 dimineața pentru a cânta imnul național rusesc.

„Și imediat după asta – al doilea cel mai important cântec din țară: «Ya Russky» al lui Shaman”, a precizat el.

Cântecul – care înseamnă „Sunt rus” – a devenit un imn neoficial al președintelui Vladimir Putin.

„Imaginați-vă scena. Regiunea Iamalia-Neneția. Noaptea polară. Într-o colonie penitenciară de condamnați, deținutul Navalnîi, care ispășește 19 ani de închisoare – pe care propaganda Kremlinului îl mustră de ani de zile pentru că a participat la marșurile rusești – face exerciții pe (melodia) «Ya Russky»”, a punctat Navalnîi.

„Trimiteți-mi bani”

În cadrul unei audieri în instanță, pe 15 februarie – cu o zi înainte de moartea lui – Navalnîi a fost filmat glumind cu judecătorul pe tema unui șir de amenzi care i-au fost date.

„Onorată instanță, vă voi trimite numărul meu de cont personal pentru ca dumneavoastră, cu salariul dumneavoastră uriaș de judecător federal, să-mi trimiteți bani”, a spus el, râzând.

„Rămân fără bani și, datorită deciziilor dumneavoastră, se vor termina și mai repede. Așa că trimiteți-i!”, a continuat opozantul rus.

„Te iubesc”

Ultima postare a lui Navalnîi, publicată de Ziua Îndrăgostiților (Valentine’s Day), a fost dedicată soției lui, Iulia.

„Iubito, tu și cu mine avem totul, ca în cântec: orașe, lumini de aerodrom, furtuni de zăpadă albastră și mii de kilometri între noi”, a spus el, citând o melodie populară din epoca sovietică.

„Dar simt că ești lângă mine în fiecare secundă și te iubesc din ce în ce mai mult”, a adăugat Navalnîi.

Foto: Profimedia Images

Citiți și:

Aleksei Navalnîi a murit în închisoarea din Siberia, unde era încarcerat. Occidentul acuză Rusia pentru decesul principalului opozant al lui Putin
Shaman îl „torturează” zilnic pe opozantul lui Putin. Alexei Navalnîi, trezit la ora 5 dimineața cu „cel mai important cântec al țării” | VIDEO
Ultimul mesaj al lui Aleksei Navalnîi, cu două zile înainte de anunțul morții: „Tocmai mi-au dat 15 zile într-o celulă de pedeapsă”
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *