Cum s-a dat de gol un șofer drogat care nu a fost depistat în trafic de polițiști

Cum s-a dat de gol un șofer drogat care nu a fost depistat în trafic de polițiști

În seara zilei de 20 martie 2024, în jurul orei 20.40, cadrele de la Poliţia municipiului Roman au fost sesizate despre faptul că o persoană provoacă scandal, în incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi, din oraşul menţionat. La locul indicat a fost trimisă o patrulă, constatându-se că cele reclamate se confirmă.

„Poliţiştii au identificat persoana în cauză, un bărbat de 38 de ani, din judeţul Bacău, care ar fi condus autoturismul pe DN 2, intrând în incinta staţiei pentru a alimenta, acolo devenind recalcitrant. Suspiciunile cu privire la un posibil consum de substanţe psihoactive i-au determinat să îl supună testării“, a declarat inspector Ramona Ciofu.

Aparatul din dotarea oamenilor legii avea să ateste indicii ale prezenţei acestor substanţe. Cum acest test nu este probă în dosare penale, băcăuanul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice din sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de droguri şi cu ce anume se „delectase“ suspectul.

Acum trei ani, poliţiştii din Neamţ s-au confruntat cu un caz ieşit din comun, ilar chiar, date fiind detaliile acestuia. Un bărbat de 32 de ani, din Piatra Neamţ, a cerut poliţiştilor să facă cercetări deoarece ar fi fost şicanat în trafic când se deplasa pe DN 15. Nu se ştie dacă incidentul a fost real sau a fost doar rodul imaginaţiei şoferului, care avea altfel de probleme.

Plângerea a fost preluată de oamenii legii, dar, în timp ce efectuau verificări, au observat că reclamantul avea o atitudine ciudată. Comportamentul său nu era unul normal, fiind incoerent în vorbire şi având dificultăţi în a-şi menţine echilibrul.

Poliţiştii l-au testat cu aparatul DrugTest, suspiciunile s-au adeverit, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru cannabis.

Conform unei statistici a Poliţiei Neamţ, în 2023, pe fondul consumului de alcool s-au produs 18 accidente de circulaţie, soldate cu două persoane decedate, cinci rănite grav şi 19 persoane rănite uşor. În cadrul misiunilor pentru depistarea şoferilor aflaţi sub influenţa substanţelor interzise, au fost efectuate 580 de teste cu aparatele DrugTest, fiind constatate 45 de infracţiuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *