Cum să deschizi sticla de şampanie fără să o verşi

Cum să deschizi sticla de şampanie fără să o verşi

Fie că vorbim despre nunți, botezuri, zile de naștere și alte momente festive, toate acestea reprezintă tot atâtea ocazii când oamenii consumă din belșug șampanie, o băutură considerată nu doar un etalon al luxului și al bogăției, ci și al succesului și al bucuriei.

Însă, acestea nu sunt singurele momente când se poate bea această băutură fină și rafinată. Ne mai despart doar trei zile de noaptea de Revelion, un moment cu totul special pentru fiecare dintre noi, un moment care va fi udat, suntem siguri, cu multă șampanie, așa cum se întâmplă în mod tradițional la fiecare sfârșit de an. La cumpăna dintre ani vor fi deschise mii și mii de sticle de șampanie pentru ca intrarea în noul an să se facă așa cum se cuvine. Însă, știi să desfaci corect o sticlă de șampanie?

Destuparea sticlei de șampanie poate fi un fiasco total

Mulți dintre noi am fost martori cel puțin o dată în viață la o situație mai mult sau mai puțin amuzantă legată de deschiderea unei sticle de șampanie, care nu de puține ori a distrus complet ceea ce se dorea a fi punctul culminant al unei petreceri de neuitat.

Există destui bărbați care, deși susțin că știu să desfacă o sticlă de șampanie, strică momentul festiv, cel mai probabil de teamă că s-ar putea întâmpla ceva rău. Rezultatul? Șampania se împrăștie peste tot, pe pereți, pe podea, dar și pe cei aflați în apropiere din cauza faptului că „specialistul” în destuparea sticlei nu procedează ca la carte. Ce-i drept, temerea despre care vorbeam este pe undeva firească dacă ne gândim doar că dopul fie se poate bloca, fie poate să sară din sticlă la momentul nepotrivit și într-o direcție ce poate pune în pericol integritatea corporală a celor prezenți. Dacă nu știai, dopul poate să atingă o vitează de 50 km/h când părăsește sticla! Însă, doar ignoranța poate să provoace această frică pentru că să deschiderea sticlei de șampanie ar trebui să fie la fel de ușoară ca ridicatul paharului ca să o bei.

Cel mai bine ar fi să nu resimți această teamă de a destupa șampania și să arăți abilități și spirit festiv într-un moment atât de important. Pentru asta, ne-am gândit să-ți oferim câteva sfaturi utile care sperăm să te ajute să faci din momentul destupării sticlei de șampanie în noaptea dintre ani unu cu adevărat memorabil.

Cum deschizi o sticlă de șampanie în 7 pași simpli

Desfacerea unei sticle de șampanie nu este chiar floare la ureche, iar pentru a evita situațiile neplăcute amintite anterior îți prezentăm un ghid practic de cum ar trebui să destupi ușor și âîn siguranță o șampanie.

Pasul 1: Răcește sticla de șampanie

Deschiderea propriu-zisă a unei sticle de șampanie presupune o pregătire aparte. Prin urmare, înainte de a deschide propriu-zis sticla, asigură-te că aceasta este răcită în frigider, nicidecum în congelator. Dacă nu ai loc în frigider poți răci sticla timp de 15-20 de minute într-o găleată pe jumătate cu apă și cu cuburi de gheață. Șampania trebuie să fie rece deoarece sticlele ținute la temperatura camerei tind să facă mai multă spumă odată ce dopul a fost scos, ceea ce înseamnă că o parte din conținut se va vărsa pe lângă pahare. De asemenea, șampania rece este mult mai gustoasă, astfel că temperatura optimă este de 7 grade Celsius. Ai, totuși, grijă să nu o răcești prea tare pentru că răcirea excesivă va estompa aromele și efervescența șampaniei, ceea ce va face ca experiența generală de băut să fie mai puțin plăcută și mai puțin vibrantă, aflăm de pe site-ul WineandChampagneGifts.com

Pasul 2: Șterge bine sticla de șampanie

Odată ce șampania este bine răcită este esențial să te asiguri că exteriorul sticlei este uscat și lipsit de orice condens. Poate ți se va părea inutil acest aspect minor, însă te poate ajuta să ții sticla ferm în mână în procesul de deschidere, prevenind, astfel, riscul de alunecare și de spargere accidentală. Pentru a o șterge folosește o cârpă curată și uscată sau un prosop de hârtie și șterge ușor sticla pe întreaga suprafață, inclusiv gâtul și mai ales zona dopului de plută.

Pasul 3: Îndepărtează folia de aluminiu

Îndepărtează cu grijă folia de aluminiu cu care este învelit gâtul și dopul sticlei de șampanie. Pentru această operațiune se recomandă să ții sticla în poziție verticală pe o bază stabilă pentru a evita orice manipulare greșită. După aceea, desfă și îndepărtează folia care acoperă partea superioară a sticlei, descoperind dopul și sârma de siguranță care ține dopul. În unele cazuri este indicat să îndepărtezi folia folosind un cuțit mic, un cutter sau pur și simplu să decojezști cu grijă cu mâna.

Pasul 4: Slăbește sârma fără să o îndepărtezi

Odată ce ai îndepărtat folia de aluminiu, „miza” devine tot mai mare. Acum, atenția ta trebuie îndreptată către „cușca” de sârmă, care protejează dopul sticlei de șampanie. Deși poate părea exagerată, sârma este, dacă vrei, un test pentru a-ți demonstra abilitatea privind modul de deschidere a unei sticle de șampanie. Ține ferm sticla la bază cu o mână, în timp ce, cu cealaltă mână, exercită o ușoară presiune asupra dopului de plută și a zonei din jurul gâtului sticlei unde se află sârma. În timp ce menții aceeași ușoară presiune pe dop și pe „cușca” de sârmă, începi să desfaci încet bucla de sârmă, pentru care de obicei sunt necesare 6 răsuciri. Acest lucru îți va permite să ridici „cușca” de sârmă în sus, desprinzând-o de dopul de plută. Atenție! Nu uita să slăbești sârma fără să o îndepărtezi complet. Presiunea imensă din interiorul sticlei ar putea propulsa în mod neașteptat dopul cu forță pe o traiectorie potențial periculoasă.

Pasul 5: Ține sticla înclinată la 45 de grade

După ce ai reușit să slăbești „cușca” de sârmă continuă să ții sticla de șampanie de ambele capete pentru a împiedica, astfel, dopul să sară. Poziționează sticla la un unghi de 45 de grade, ceea ce te va ajuta la atenuarea presiunii din interiorul sticlei.

Pasul 6: Răsucește sticla, nu dopul!

Cu sticla ținută ferm și înclinată la un unghi de 45 de grade este timpul să deschizi sticla de șampanie. Dar, în loc să răsucești, să împingi dopul în sus sau să agiți viguros sticla – acțiuni care ar putea face ca dopul să sară cu putere în mod neașteptat – rotește ușor sticla cu o mână, în timp ce cu cealaltă mână exercită o ușoară presiune asupra zonei dopului. Așadar, răsucește sticla, nu dopul, iar pe măsură ce faci asta vei simți cum dopul va pune o ușoară rezistență datorită presiunii acumulate în interiorul sticlei. După câteva rotiri, dopul se va elibera ușor din sticlă cu un sunet satisfăcător de „poc!”. Cu cât pocnetul este mai puternic, cu atât gustul șampaniei va fi mai puțin bun deoarece, dacă sticla este destupată prea repede, bulele de dioxid de carbon se vor evapora imediat, ceea ce înseamnă că șampania va fi lipsită de efervescență, și prin urmare, de savoare.

Pasul 7: Toarnă șampania în pahare

Odată ce ai scos dopul de plută și sticla este deschisă, șampania este gata pentru a fi savurată, așa că este momentul să o torni în pahare sau în cupe. Atenție! Când torni șampania în pahare este obligatoriu să ții atât sticla, cât și paharul pu’in ]nclinate pentru a evita să se facă multă spumă. De asemenea, toarnă cu grijă și umple paharul de șampanie doar pe trei sferturi. Așteaptă ca bulele să se topească pentru a suplimenta cantitatea de șampanie din pahar. Șampania se servește întotdeauna rece. Paharele pot fi răcite și ele în prealabil, dar niciodată nu se pune gheață în această băutură rafinată. Paharele de șampanie au piciorul lung pentru a fi ținute de acest picior și pentru a evita, astfel, ca mâna să încălzească paharul.

Cum deschizi o sticlă de șampanie agitată

Fie că este vorba de festivități grandioase, de sărbători ocazionale ori de noaptea de Anul Nou, unii petrecăreți nu se sfiesc să își etaleze priceperea și să destupe sticla de șampanie prin metoda „agită și deschide”. Trebuie să știi că aceasrtă metodă nu este recomandată din cauza faptului că scuturarea viguroasă a sticlei va face ca în interiorul acesteia să se acumuleze un nivel foarte ridicat de presiune, ceea ce nu aduce nimic bun, ba din contră, poate să provoace accidente dintre cele mai grave. În situațiile în care sticla de șampanie este agitată în mod excesiv, presiunea intensă poate face ca dopul să fie aruncat cu putere necontrolat, iar șampania să se reverse peste tot sau, chiar mai rău, poate duce la blocarea dopului în sticlă.

Vezi și: Băuturi și cocktailuri pentru Revelion

Foto: Shutterstock

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *